Snobul snob şi snoaba snoabă

Cea mai stiiintifica definitie a snobului o dă DEX-ul care zice că snob este acela"care admiră si imită fără discernământ moda, manierele si opiniile persoanelor din sferele înalte"
Cea mai ironica definitie am citit-o undeva,nici eu nu mai stiu unde.Aceasta spunea ca Snobul este o persoana care a fost educata mai mult decat i-a permis inteligenţa.
Varianta cea mai practica  ramane cea pe care mi-a spus-o un inginer alcoolic de la mine din sat.Se dă balenă în polonic zicea el despre practicanţii mimetismului social.

       In principal snobii s-au inmultit pe la noi de cand se circula si se munceste in Europa.Dorinta de a arata ca vesticii e atat de mare că se sar unele etape."Cu casa nu ieşi pe drum" este moto-ul baietilor care vin de sarbatori in ţară si cheltuie salariul de pe ultimele 3 luni pe haine pentru a face impresie si purtându-se ca si cum ar fi patronii lor Vest-Europeni.În două săptamâni cat stau acasa mai cheltuie doua salarii pentru a arata altora ce bine o duc ei si cât de mult pot da de  băut la alţii.La mine in sat daca munceşti in Italia esti deja de duzina in schimb daca lucrezi la Londra si iti saluti prietenii cu"Ce faci man"atunci esti mai de clasă,ai şanse mai mari la fete..De masini nici nu mai zic...si nu inteleg de ce unii baieti chiar au impresia ca fetele stiu sa faca diferenta intre Audi,Passat sau Ford.

 Cum snobii nu sunt doar de sex masculin eu am avut de a face de data aceasta cu snoaba...Am întâlnit-o în Cluj,era de prin partea locului şi din cate am inteles lucra de vre-un an în Anglia.Nu ştia că băieţii nu se pricep la poşete scumpe  nici măcar cât se pricep fetele la maşini dar era  îmbrăcată de firmă,bronzată, la solar de firmă avea poşetă de firnă şi insita să-mi arate cât de mult ştie ea engleză de firmă
-Oo,eşti din Moldova....mă compătimi ea la un moment dat
-Da,din Suceava,i-am zis eu
-Am auzit că sunteţi foarte săraci pe acolo si sunt  foarte mulţi homeless....
Dacă fata a auzit e clar că e aşa.Nu poate ea cu mintea ei cea luminată să audă ceva greşit cum de exemplu am eu doi colegi naivi de facultate.Colegii aceştia sunt tot adeleni dar ei cred că poveştile cu Moldoveni săraci sunt glume.Ba chiar pufnesc în râs când aud că în Moldova se face mămăligă în betonieră...
Cu toate astea era imperios necesar să fac unele precizări.
-E drept că există săraci in Moldova dar eu sunt din bucata de Moldovă numită Bucovina şi cum îi spunele şi numele este ţara fagilor.Aici avem cele  mai intinse paduri,intinse la maxim,fiecare om are bucata lui de padure întinsă,saracii sunt putini,de obicei sunt vinetici care n-au padure si ei se numesc copacless..

Pe drum in ajun

Anul acesta  s-a intamplat sa ma intorc la casa parinteasca si frateasca chiar in ajun de Sarbatoarea Nasterii Domnului
  In Suceava a trebuit sa merg pe jos de la autogara pana in statia de transport in comun.Era trecut de ora 7 seara si eu mergeam cu geanta in mana iar in urma mea o ceata de colindatori.Nimic neobisnuit pana aici.Numai ca baietii erau beti si desi aveau fete intre ei nu le era rusine sa se poarte ca in jungla strigand dupa mine,injuraturi,amenintari,tot felul...Nu pot sa inteleg ce are asta in comun cu Nasterea Mantuitorulu.La fel nu inteleg de ce acum doi ani tot in ajun,tot in Suceava cat a stat trenul 10 minute in statie 4 baietii care aveau chef sa se ia de cineva au urcat in tren si  mi-au dat mie vre-o 10 pumni doar asa,ca le-am stat in cale.fara ca eu sa le zic macar o vorba.Au fost atunci primele sarbatori in care am purtat ochelari,ochelari mov in jurul ochilor ca mi s-a tras vanataia de la nas.
      Dar sa revenim la drumul meu.Am parasit repede Suceava si cand am coborat din bus in Radauti  mare coincideta ce s-a intamplat ca am dat peste 3 foarte buni prieteni care m-au convins sa merg direct la patinoarul din centru unde am "rupt"gheata si ligamentele de la picioare.Toate miscarile au fost acompaniate de colinde..A fost minunat si numai lume buna pe gheata.Acasa am ajuns cu un ceas inainte de miezul noptii si cu o febra musculara de mi-am ridicat picioarele cu mana cand m-am urcat in pat.Totusi cred ca a meritat si cred ca patinatul e a o foarte  buna metoda de a arde grasimile ce vin odata cu sarbatorile...
.Sarbatori pline de pace va doresc!!!
P.S.Saptamana asta n-am avut deloc vreme de blog  am fost intr-o lupta mare cu timpul si cu doua camere care au vrut musai gletuite studenteste.Ma recuperez cu siguranta caci anul acesta o sa tin sarbatorile de doua ori,odata cu ai mei si inca odata cu ucrainienii..

Colecţionari de obiecte înghiţite

Ca să fii sigur că nu pierzi ceva e bine să legi ceva-ul de găt:Dacă vrei să fii şi mai sigur atunci îl îngiţi sau îl bagi tu pe undeva...Eram la cursul de radiologie şi profesorul ne arăta radiografii făcute în urgenţă.La un moment dat apare una în care se vedea că pacientul respectiv are ceva în fund dar din 70 câţi eram nici unul n-a ştiut că e un far de bicicletă acolo...Deşi te-ai aştepta ca diferite lucruri care ajung în pacienţi să fie înghiţite mai frecvent se întâmplă la oamenii mari să fie băgate prin altă parte.De obicei  în puşcărie când deţinutu vrea să facă o plimbare pe afară înghite sau îşi bagă un obiect într-un loc de unde numai doctorii îl pot scoate.
Dacă eşti la o petrecere şi colegul de cameră se grăbeşte şi vrea să mergeţi acasă înghiţi cheia şi atunci sigur va sta până când iese cheia...

Ce,numai păpuşile să aibă bateri în spate?...defapt bateriile au fost înghiţite în scop suicidar...
 Cuie în cap,nu tot e ceea ce pare,cuiele sunt băgate doar pe sub piele.


Cum vă spuneam de deţinuţi.Dumnealui şi-a băgat bastonul unui gardian în fund.


Ac,unu mare...auu

Sus paharu', jos paharu'

 Reclamă ascunsă la Coca-Cola, ascunsă de tot


Glonţ de mitralieră de aviaţie cu tot cu cartuş....introdus manual

 Cu deodorantul la îndemână,sau mai bine zis la îndefund


Cât de greu e să înveţi o limbă străină

La Radio Erevan un ascultător întrabă:
-Când a folosit Lenin pentru prima oară expresia"Învăţaţi,învăţaţi învăţaţi"
Radio Erevan răspunde:
-Când a văzut carnetul de note a lui Stalin.....
         Repetiţia este mama învăţăturii.Tatăl învăţăturii este necunoscut motiv pentru care aceasta e ceva cam neortodox.Ca să fim siguri că am învăţăt un cuvânt  nou este suficient să-l auzim în mod repetat de 160 de ori.Doctorul Yury Shtyrov,un neurolog de la Cambridge a descoperit că procesul de învăţare are loc mai repede decât se credea.Shtyrov şi echipa sa au folosit un lot de 16 persoane sănătoase la care le-au pus electrozi pentru a le măsura activitatea creierului.Mai întâi le-au spus acestora cuvinte familiare văzând în ce mod ciuleşte creierul urechile când aude ceva cunoscut apoi voluntarii au fost puşi să asculte un cuvânt nou.După 160 de repetări care s-au desfăşurat pe parcursul a 15 minute

Cearta din nimic


Dumitru este cel mai cunoscut din sat dintre vecinii bunicului.Primul motiv pentru care lumea il stie este acela că tatăl său a fost primul din Vicov care s-a aratat oamenilor calare pe un lucru cu doua roți cunoscut astazi sub numele de bicicletă.Se întampla asta undeva inainte de 1918,era pe vremea când faceam parte din imperiu iar bicicleta o aduse tatăl lui Dumitru de la Viena unde a făcut armata
   Al doilea lucru pentru care Dumitru este o celebritate locala este faptul ca are o gură cat o șură,șură nu mai are că i-a ars din greșeală atunci când a avut geniala idee de a turna benzină în horn să-i dea foc pentru a-l curăța.Casa era acoperită cu țiglă dar șura era cu draniță(șindrilă) și au fost suficiente câteva scântei să se aprindă
       Dar să revenim la gură și la nimic.Într-o zi Dumitru nostru l-a chemat pe vărul meu care locuieste cu bunicu să îl ajute să facă o căpiță în livadă.Când au terminat-o Dumitru trebuia să se urce pe varful capiței să pună o folie.Ca să nu mai meargă din livadă până acasă unde era scara s-a apucat să o strige pe fata lui din toată gura lui mare:
-Angelicăăăăă....dar Angelica era în casă și nu auzea.Strigă Dumitru odată, așteaptă un minut,își drege vocea și iar,de data asta si mai tare:
-Angelicăăăăăă....dar Angelica nimic.Vărul văzând că fata nu se răspunde îi veni ideea să se ofere el pe post de scară și cât ai zice Angelica vecinul era și urcat în vârful căpiței.Între timp fata reuși să ajungă în pragul casei să răspundă pentru că al doilea strigăt trecuse prin geamuri.
-Ceee-i tătucăăăă?....țipă ea,că vorba aceea:  Ce se naște din pisică are gura la fel de mare.Tătuca din vârful căpiței și nemaiavând nevoie de scară răspunse:
-Nimiiiiiic!!!!!....La faza asta vărul nu s-a putut abține și a râs,în gura mare și el, dar nu chiar așa mare ca a lor....Pfoai...i-a dat foc vecinului.Mare scandal ce i-a făcut de l-a trimis acasă.Dar să vezi Angelica ce mustrări i-a ținut a doua zi,că de ce a râs de tătuca ei...sunt vre-o trei luni de atunci și tot supărați sunt.Și nu-i pasă la vărul meu de Dumitru dar cu Angelica n-ar vrea să fie supărat,că are fata niște ochi verzi de i se face cald baiatului când o vede prin curte.... se gândește totuși că  o să se împace cu ea la colindat....


Cerbul înaripat

Pegasus este calul înaripat care s-a născut odată cu zeii greci şi a zburat din  poveste în poveste ca vedetele din floare în floare până în copilăria noastră.Eu l-am cunoscut fără nume.Era un simplu cal înaripat călărit de Făt-Frumos.La copiii noştri nu se ştie dacă mai ajuge că-l face Scooby Doo pastramă.De curând a fost surprins într-o fotografie cel ce pare a fi o variantă mai sălbatică a lui Pegasus.Cerbul înaripat.A fost surprins de un fotograf în Parcul Naţional Koladeo în Rajasthan,India.În fapt,acesta este o minunată iluzie optică pentru că acest Pegasus trăieşte un conflict interior în momentul fotografierii.Partea înaripată,adică bărzoaica Sarus,cea mai înaltă pasăre din lume îl alungă pe încornorat de lângă puiuţi.Dar ce caută cerbul lângă puii Sarus-ului?Vă spun..umblă după aripi...cu ajutorul fotografului Jagdeep Rajput le-a căpătat

Click pe poză pentru a o vedea la dimensiunea completă

Cum găsesc muzică faină

   Dacă descoperi o formaţie sau un cantareţ care îţi place,atunci poţi tare uşor afla şi alţi câtăreţi de pe aceeaşi planetă,câtăreţi de care nu ştiai că există.Cum? Iată cum:
       Intri pe http://www.amazon.com/ şi scrii numele formaţiei sau a cântăreţului care îţi place.Mintenaş îţi apar albumele.Dai click pe unul din ele şi derulezi puţin pagina pentru ca undeva mai jos să găseşti următoarea inscripţie: Customers who bought this item also bought: aceasta însemnând "Clienţii care au cumpărat asta au mai cumpărat:...şi sub aceasta găseşti albume cumpărate de cei care au cam acelaşi gusturi cu tine în materie de muzică pentru că ei au cumpărat muzică care ţie îţi place.Răsfoieşti pe acolo şi când vezi unul de care nu ştiai fuga pe youtube şi-l cauţi să asculţi ce-i poate talentul.
   O altă metodă de a găsi muzică faină este să cauţi pe bloguri,dacă găseşti o melodie care îţi place pe un blog atunci fă săpături în arhivă pentru că sigur omul acela( poate fi şi femeie) a mai postat melodii pe gustul tău.Uite,eu de exemplu am găsit  pe blogul lui Teo Negură o droaie de melodii faine şi chiar o formaţie de care nu ştiam şi pe care am început deja să o iubesc.Este vorba de BZN (Band zonder Name"Formaţie fără nume")
    Auzisem muzică de a lor pe la radio dar nu i-am reperat până acum.Week-end-ul acesta am fost pur şi simplu obsedat de o melodie de-a lor.Când o ascult îmi amintesc mai bine ca niciodată de copilărie.Eram un soi de rege pe atunci.În unele dimineţi de sărbătoare,bunica,fie iertată,mă trezea aducându-mi micul dejun la pat.Prin geamul deschis se auzea unchiul şi mătuşa din grădină.Stăteau pe stupii de albine din faţa casei şi cântau,chiar deasupra albinelor.Nu i-au muşcat niciodată,unchiul cânta acordeon şi mătuşa la chitară....cântau nişte melodii asemănătoare cu aceasta:
,

Americanii-s de vină

Sub cerul unui sat din Moldova Făt-Frumos şi arătos face declaraţii de dragoste sclipind din ochi
-Ileană eşti divină!
-Ghiţă dragă...amândoi suntem di vină...

Din ultima postare am aflat surprins că lumea se împarte în două părţi egale din naştere dar diferite ca proporţie.O parte sunt cei care iubesc cartofii prăjiţi şi o altă parte sunt cei care iubesc cartofii prăjiţi dar încearcă să-i mănânce mai rar.Pentru asta Americanii-s devinăăă.Mămăliga lor de exploratori care le-au descoperit ţara şi ne-au adus cucuruzu şi barabulele...

Astăzi citeam câteva ziare si văd că le-a prins pe toate febra Wikileaks.E mai ceva ca gripa porcească de anul trecut treaba asta cu documentele secrete..Julian Assange,tatăl Wikileaks a încercat să se dea de 3 ori peste cap să se transforme din musca spion  în cel care a întors lumea diplomatică cu ambasada în sus... Se pare însă că Julian e acum e pe cale să o încaseze pentru că s-a pus cu americanii care se pricep la băgat oameni în puşcărie pentru nod în papură că doar ei sunt mama dracului,a lui Moş Crăciun,Mcdonald's ,Coca Cola şi a altor dăunători
    Nu prea sunt adeptul conspiraţionismului dar  pornind de la ideea lui Satirikon mă întreb oare n-au lăsat chiar americanii să se scurgă anumite informaţii pentru ca lumea să afle cât de interesaţi  si influenţi sunt iei şi cum trag sforile prin toate ţările? Nu v-om şti niciodată...şi pentru asta tot Americanii-s devină!

De ce nu sunt buni cartofii prajiti

Dupa alcool tutun si droguri cartofii prajiti sunt cea mai arătată cu degetul şi cu nasul,discriminata si blestemata treabă de băgat în gură...Cunoscuti in popor ca si cartofii pai sau  barabuli prajîti sunt atât de rapid,uşoar  şi ieftin de preparat încât o pot face şi eu.E drept că n-o fac decât atunci când se schimbă vremea
      De data aceasta a-nceput să bată vântul  în frigider aşa că n-am avut de ales.Am scos nişte carne de la congelator şi am proiectat un prânz format din carne bătută cu bestialitate plus cartofi prăjiţi şi castraveţi înnecaţi în saramură.Am pus ulei în tigaie şi dăi bătaie...la carne.Când uleiul era încins aproape să ia foc am pus carnea în el şi am prăjit-o bine bine...că aşa cum îmi place mie.În timpul acestui fenomen care a scos şi puţin fum resturile mici care s-au desprins de bucăţile de carne au ars în ulei acesta primind o culoare brună.Am vrut să-l arunc dar nu mai aveam altul aşa că am pus cartofii la prăjit în acelaşi ulei.După 5 minute surprizăăăă....cartofii au căpătat o culoarea bronzată şi uleiul a devenit limpede ca lacrima patronului de la Argus.....era ca nou.Care va-să-zică când cartofii se prăjesc apa iese din iei  şi lasă în urmă nişte pori care e musai să se umple cu ulei şi alte bazaconii asemenea unui filtru.Iar noi,dragii şi flămânzii de noi băgăm filtrele  astea înlăuntru nost' ca în maşina de reciclare....

Dinozaur cu verdeaţă în stomac descoperit de google la mine pe blog

Umograf e primul site care apare la rezultatele căutării pe Dinozaurul Google după propoziţia "motor de căutare cu verdeaţă în stomac".Am pufnit şi pufăit şi pufărit în râs când am văzut că cineva a ajuns la mine pe blog căutând una ca asta.Oi fi o specie de dinozauri ierbivori?Hai că-mi plac mie ierburile dar totuşi strecor ceaiul...
   Am incercat şi eu să văd câte pagini a răsfoit omul până să dea de umograf,stupoare,eram primul..Atenţie!dacă se caută "dinozauri cu verdeaţă în stomac" nici vorbă de umograf,semn ca e doar unul  la mine pe blog,restul Domnu' stie pe unde pasc... Domnu' Larry Page....


Click pe imagine pentru a o vedea la dimensiune maxima

Apropo,ştie cineva cum să fac ca să apară la rezultate de pe google  titlul link-ului de pe blogul meu fără Umograf: în faţă? că toate apar aşa,uite de exemplu


Viaţa dulce boli aduce

Bolile psihice se răspândesc odată cu bunăstarea Aceasta ar  fi concluzia la care au ajuns cei de la British Journal of Industrial Relation.Ei urmează să publice un studiu luna aceasta în care să arate că sănătatea şi bunăstarea mintală a avut de suferit odată cu creşterea prosperităţii economice.Deci traiul pe vătrai costă la sănătate,îţi îmbolnăveşte fi-capul.Ei na,ce-au mai descoperit şi ei,eu ştiam asta de când am auzit o ţigancă în gară cântând cu jale"banii n-aduc fiiericireaa   a a aa aaa..."
    Biroul National de statistică din Marea Britanie intenţionează să introducă noi întrebări în sondajele obişnuite care evaluează starea de fericire a cetăţenilor.David Cameron,actualul Boc al Marii Britanii a declarat la puţin timp dupa ca a ajuns la şefia partidului Conservator că  ştie gradul de fericire al britanicilor şi că aceasta este una dintre cele mai importante chestiuni politice ale vremii....pesemne că nici lirele sterline nu aduc fericirea...
    Pe de altă parte un articol din evz.ro ne arată de exemplu că un român din 4 va dezvolta o tulburare mentală pe parcursul vieţii.De aici vine si gluma satirica cum că dacă ai 3 prieteni normali atunci fă-ţi un control.....

Gemenele care văd una prin ochii celeilalte

Iată că a trecut şi Ziua Naţională şi vreau să vă spun că uitându-mă pe la ştiri am avut impresia că sărbătorim ziua internaţională a ciolanului cu fasole moca.....dar să lăsăm asta...
 Aseara discutam cu Brioche şi mi-a zis la un moment dat că ar trebui să mai scriu şi chestii medicale pe blog pentru că la asta mă pricep cel mai bine.M-am şi apucat să pregătesc o postare despre ce diagnosic  mi-am atribuit după parcurgerea cărţii de psihiatrie.Nu sunt pregătit încă să-l public dar am altceva mult mai frumos pentru voi.Este vorba despre două gemene care au nişte ochi extraordinari de frumoşi dar mai au şi ceva în plus faţă de gemenii obişnuiţi.Ele ăd una prin ochii celeilalte şi comunică prin gânduri
    Mare parte din poveştile cu cititul gândurilor,comunicarea telepatică şi"remote control" sunt apanajul emisiunilor TV paranormale şi a secţiilor de psihiatrie unde se internează schizofrenicii.Acolo poţi găsi tot ce nu ţi-a gândit imainaţia dar fără ca vreunul să-ţi poată demonstra fenomenele.Există şi oameni de ştiinţă respectaţi care cred că telepatia e posibilă dar n-au reuşit nici ei să demonstreze mare caşcaval.
În cazul de faţă nu prea se poate îndoi vreunul de faptul că cele două gemene pot comunica prin gânduri sau că pot vedea una prin ochii albaştrii a celeleilalte pentru că este vorba cum vedeţi de doua gemene siameze unite în zona capului
    Tatiana şi Krista Hogan din Vernon British Columbia sunt nişte norocoase pentru că genul acesta de gemene au o şansă din 10 să trăiască după naştere.Ele au ajuns la vârsta de 4 ani şi ca două surori bune ce sunt împart totul,până la vase de sânge şi zone din creier comune.Deşi pot vedea una prin ochii celeilalte şi comunică prin gânduri fetele au personalităţi diferite.Eu mă întreb,oare fetele astea au nevoie de două certificate de naştere?,nu e suficient unul?...da ştiu,m-am gândit şi la cât de greu le este să trăiască în felul acesta.Ele fiind însă născute aşa nu au idee cum e să fie altfel.Problema e însă mult mai dureroasă din punctul de vedere al părinţilor celor două...

Gândeşte pozitiv de ziua ţării tale

Laaa muuulţi Aaaani România!!!
Am iubit ţara mea şi Bucovina de când mă ştiu.Ca drept dovadă iubita mea este o ucraineancă pură...N-am fost comic,aşa-i?.
   Astăzi am avut două motive de bucurie legate de România.Primul motiv  este un episod din "Ultimate Survivor" difuzat pe Discovery prin primăvară.Eu l-am descoperit abia acum si l-am sorbit cu mare plăcere.A fost filmat în Transilvania.Bear Grylls  a venit să-şi facă un episod  aici şi să ne spună că avem cele mai frumoase trasee de căţărat din Europa,că avem mai mulţi urşi şi lupi decât toată Europa la un loc(6000 de urşi) şi cele mai frumoase păduri.Un giuvaer al Europei zicea el despre România şi "locuri în care te întorci în timp"despre pădurile noastre.Găsiţi filmul în întregime aici...
Frumoasă ţară zic eu dar păcat că e locuită....sau poate nu.
  
Al doilea lucru care m-a bucurat a fost un articol în ziarul Gândul.Este vorba de un mare român.Am tresărit când i-am citit numele.Mihai Horodniceanu. Horodnic e un sat unde mă ducea un prieten la fete cu maşina când eram în liceu.Uneori uita să mai vină după mine aşa că mergeam 10 kilometri pe jos până acasă,o parte prin pădure.Din fericire nu am întâlnit niciodată unul dintre cei 6000 de urşi dar nici pe Horodniceanu.
  Revenind la el,e un mare om pentru că e doctor în inginerie şi conduce în New York un şantier de 32 de miliarde de dolari.Detalii puteţi citi aici .În Decembrie va apărea un documentar pe Discovery despre asta.
Horodniceanu a ajuns mare pentru că e inteligent,nu de când conduce şantierul ci din 1960 de la 14 ani când a plecat  în Israel.Urmaşii comuniştilor din cauza cărora a plecat îl înjură acum cu rasism si invidie în comentariile de pe gandul.info.

   Horodniceanu zice că e bine să îţi iubeşti ţara natală ca şi el,de la distanţă,să vorbeşti frumos de ea şi să vii în vizită pe aici.Deci adevărul e undeva la mijloc.Nu urâ România că nu e frumos,aici te-ai născut dar dacă poţi atunci Trăieşte mai bine în altă parte.Faceţi click pe Trăieşte,e un film extraordian regizat de Radu Mihaileanu,un român care iubeşte România de la Paris.E acuzat şi el că e evreu...Eu nu ştiu cât de evrei sunt cei doi dar după mine Evreu e un fel de a gândi,de rasă nu poate fi vorba.În cele 2000 de ani petrecute printre europeni evreii s-au amestecat de tot la sânge..şi hai să gândim logic,dacă Mihăileanu şi Horodniceanu ar fi aşa evrei ar mai avea nume româneşti?
La muuulţi Aaaani România oriunde te-ai afla!!!
P.S. Fata din fotografie nu e ucraineanca,e prima fotografie afisata cand cauti pe google "iubesc romania"

Costică şi capacitatea de muncă

Într-o seară mergând Costică acasă a simţit că-l atrage dunga albă de pe mijlocul drumului într-un hal căruia nu i s-a putut opune.Necazul a fost că venea o doamnă cu maşina.A tras săraca de volan,l-a dat jos pe Costică şi a intrat în stâlp.Costică n-a putut bea o lună cu mâna dreaptă că era în ghips.Doamna şi-a spart maşina la care încă mai avea rate şi a făcut depresie.
După ce şi-a scos ghipsul Costică s-a întors în gaşcă,că el nu bea singur.Avea prieteni sfătuitori cu meserii de seamă cu divorţuri şi cu accidente in CV,oameni cu experienţă de viaţă şi de moarte,ce mai.Cu toţii legaţi de pasiunea pentru alcool cu un lanţ nevăzut şi nemaivăzut şi de gros.
   La sfatul acestor prieteni a ajuns omul nostru la  Expertiza Medicală a Capacităţii de Muncă pentru a-şi scoate hârtie de handicap.Avea dovadă de la poliţie că fusese "trăsnit" de maşină cum spunea el şi trebuia să scoată ceva bani din asta.
Acolo un doctor burduhos îl aştepta cam plictisit să-şi expună necazul
-Domnule doctor nu-mi mai pot ridica mâna mai sus de piept.N-o mai pot duce la gură să mănânc,nu-mi pot lua pălăria din cui şi gândiţi-vă cum e să mă apăr vara de muşte cu mâna stângă,nu sunt in stare de nici o muncă,sunt handicapat,ce mai..
-Bine bine dar înainte de accident o puteai ridica mai mult?
-Da cum nu domnu doctor? Eram perfect normal
-Până unde o puteai ridica?
-Uite până aici...şi Costică ridică mâna până deasupra capului..Doctorul pufneşte în râs apoi îşi schimbă culoarea pe loc.Adică vine să-şi scoată certificat fals fără să dea banii mai întâi?..cum îndrăzneşte?
-Mă tu îţi baţi joc de mine?
Costică supărat pe el însuşi şi cam bâlbâit
-Mă...mă iertaţi domnu doctor da m-a luat demenţa pe dinainte....

Super Mamika .Bătrânica super erou

Povestea ei începe în Budapesta,cu 20 de ani înainte de începerea celui de-al doilea război mondial.O cheamă Frederika şi în timpul războiului a fost un erou pentru că a salvat vieţile unor evrei.Mai apoi a emigrat în Franţa şi s-a stabilit la Paris iar acum se găseşte acolo în vârstă de 91 de ani.
   Nepotul ei Sacha Goldberger a găsit-o într-o zi foarte deprimată şi s-a hotărât să-i facă bătrâneţea mai suportabilă.A luat-o ca model  şi a pus-o să se"prostească" în fel şi chip.Mamika are acum şi un cont pe facebook unde vă puteţi amuza de fotografiile ei.Am ales câteva care imi sună aşa a puţină ironie la adresa super eroilor americani..că doar ne aflăm la Paris...Aşadar iată ce se întâmplă când bătrânii dau în mintea copiilor,a nepoţilor mai exact.(Click pe poze pentru a le vedea mai mari)


9 tatuaje interzise pe aeroport


Un om marcat  pe viaţă de evenimentele din 11 sept.2001.Marcat cu tuş desigur...

Dacă zbori cu Saudi Arabian Airlinines poate că nu ai probleme dar daca mergi în america sigur face careva spume la gură

Domnu',domnu'!!! vezi că ţ-o stat ceasu la doişpe ş-un pic....pardon ;doişpe ş-un...boooom...

Croitoraşul cel viteaz? Nici vorbă....e cioban toată ziua că e foarfecă de tuns oile

Nu-i frumos să vă imaginaţi ţeava pistolului...e doar ce se vede,da?


Uite şi un pistol cu ţeavă dar e de jucărie


Pumnii mei minte nu are....

Hai sa iesă şi el în evidenţă cu ceva......

Aşhali salam da n'am...

Miracolul ciolanului cu fasole

"Castelnaudary este capitala mondiala a ciolanului cu fasole.Legenda spune  că în cursul faimoaselor debarcări dinaintea guvernării de 100 de zile,Napoleon obosit si mort de foame, ar fi sosit în amărâtul sătuc Castelnaudary.Țăranul care l-a găzduit n-avea nimic să-i dea să mănânce,în afară de niște picioare de rață cu fasole,cina rustică, disprețuită de spiritele alese.Împăratul s-a aruncat asupra cassoulet-ului cu o poftă de lup și, după ce l-a dat gata, ar fi spus că n-a mâncat în viața lui ceva așa bun.Pe aceste vorbe legendare s-a construit prosperitatea viitorului orășel.Există aici astăzi zeci de restaurante care-ți oferă cassoulet,de rață sau de porc,cassoulet până la loc comanda, cassoulet dimineața,la prânz și seara,cassoulet la felul întâi,la felul doi și la desert."...Textul de mai sus e un fragment din Frumoasele Străine de Mircea Cartarescu.Cartea aceasta m-a făcut să roșesc săptămâna trecută pe tren.Are atâta umor că la un moment dat nu m-am putut abține și am început să râd de unul singur,fapt care a atras niște priviri tare suspecte din partea unor babe din compartiment...mi-a fost o secunda rusine...m-au crezut babele nebun
   Partea din carte de care mă leg acum este după cum se vede cassoulet-ul.Cu toate că mi-a stârnit peste măsură pofta și curiozitatea n-am povestit la nimeni despre ciolanul cu fasole pentru că nu vreau să știe toată lumea că sunt un pofticios...dar stai numai și te minunează dacă crezi în minuni.Dacă nu crezi atunci privește coincidența.
Ieri ucraineanca mea mă aștepta cu un cadou,ceva bun de mâncare,mi-a spus ea la telefon...Pentru voi e evident,pentru mine a fost o mare surprizăăăă era cassoulet.Îl primise colega ei de apartament de la cineva din Franța și s-a gândit că o să-mi placă....ca să vedeți până unde merge intuiția feminină...

Înainte să dau ping la ultimii comentatori trebuie să vă spui că am niște nervi în momentul ăsta de numa..am un laptop Hp de la cineva.Am instalat windows și toate cele și e super numai ca nu știu ce inveția iadului de tastatură are dar in loc de shift are o tastă pe care când apeși se face click pe "publicati postare" si pac..mi se publica postarea neterminata...cred ca am patit de 4 ori pana acum si tot am impresia ca acolo e shift... si  public..si tot sterg postarile..a..sa nu va ganditi ca nu imi place HP-ul dar ar trebui sa ma invat cu tastatura asta.
Deci ping la Adriank si Dani si doua ping-uri speciale de data aceasta,unul pentru Catwoman si unul pentru Nice

Vestimentatie toamna 2010

 Instinctual omul dinainte să coboare din copac râvneşte la ceva bun de mâncat aproape la fel de mult cum râvneşte la domnişoarele care se fâţâie pe podium purtând ultimele idei ale designer-ilor vestimentari.
  Ted Sabarese e din New York şi e fotograf.Americanul a organizat o echipă de bucătari croitori şi  manechini  şi s-a apucat să îmbine cele două surse de pofte.Şedinţa foto a fost intitulată "Hunger Pains",in traducere libera însemnând "În durerea ei de foame".Pe mine combinaţia m-a cam "despoftizat" să vedem voi ce o să "filinguiţi"
Apari aşa în Somalia şi ai să fii mâncat de viu chiar dacă nu eşti în satul canibalilor.

Pâine şi ciocolată,materii interzise pentru un manechin

De ce o bate Viorel pe Anamaria?

Viorel e un bărbat de la ţară,a fost simplu,în prezent e complicat.Încă din tinereţe lucrează în oraş.La fiecare sfârşit de săptămână se întoarce acasă cu o geantă de rufe murdare şi o groază de nervi pe care îi descarcă invariabil în cârca nevestei.Atăt de invariabil îşi bate Viorel nevasta încâ vecina lor analfabetă îşi reglează calendarul intern după evenimentele petrecute în familia de peste gard.
   Dacă o bate seara târziu e vineri,dacă o bate toată ziua e sâmbătă,dacă o bate de la prânz înainte e duminică.Anamaria ia bătaie când se îmbată Viorel(şi asta se întâmplă mai tot timpul)dar şi când nu are băutură când nu-i place mâncarea când e plictisit,când e sictirit,când îl doare nervul şi când îl apucă melancoliile.Femeia plânge în hohote în dormitor,plânge înfundat în wc-ul de scânduri,plânge cuvios la biserică şi plânge doar cu sufletul când îşi caută drum pe la vecini să scape de vârful crizei soţului.
   Niciodată însă Anamaria nu plânge pe umărul mamei alcoolice care stă în satul vecin,niciodată da chiar niciodată n-a încercat să-l părăsească pe Viorel.Acest fapt i-a împins pe unii vecini spre a crede că Anamaria iubeşte atât de mult să fie bătută încât ar fi chiar în stare să moară pentru o bătaie bună.Şi chiar dacă ar fi aşa sunt convins că Anamaria n-ar recunoaşte una ca asta nici să o baţi.
   Oricât s-a încercat  găsirea unui motiv,un numitor comun pentru toate bătăile aplicate de Viorel asupra Anamariei nu s-a găsit unul evident.Viorel nu-şi mai aminteşte sau nu vrea să-şi amintească daca i-a fost vreodata Anamaria draga sau dacă la inceput o batea mai rar.El simte doar un gol interior,o stare de neliniste pe care vrea s-o umple cu ceva,nu-l interesează ceilalţi cum se simt,important e ca el să se simtă bine şi să fie totul cum vrea el.
      Cu prietenii sau cu străinii nu se bate,nu-şi permite pentru că asta i-ar aduce neplăceri.Pe nevastă  îşi permite să o boxeze pentru că nimic rău nu i se întâmplă,ba chiar uneori îşi imaginează că merită un premiu pentru asta,o medalie,Ordinul National Pumnul României în grad de Mare Târnacop.

Comentatori la postarea anterioară:S şi Teo Negură si un ping special pentru Erase Rewind

Cea mai tare bormaşină


Dacă pun mâna pe ea cei de la NASA întorc sensul de rotaţie al  găurii negre nou descoperită

Astăzi am vorbit cu troleul

E luni dimnineaţa, eu cu mine stau de vorbă în staţie
-Bă eu iau taxi!
-Stai bă că vine troleul într-un minut
-De unde ştii?
-Am vorbit eu cu el.
Şi a venit,e 7 jumătate dimineaţa,troleul vine ca un balaur metalic cu coarnele lui alunecând pe sârme e vechi şi lăsat pe-o parte.Mă lipesc oarecum de mulţimea din troleu şi urmează momentul închiderii uşilor.Troleul face ssssss, eu ca să fac loc uşii să se închidă mă proptesc cu spatele în nişte pensionare care şed înfiletate în pufoaice şi fulare şi mă împing cu toată puterea în ele moment în care scot un âââââââââââ.Pensionarele,vre-o 4 la număr chiţcăie ca nişte jucării de gumă,din acelea cu ţipătoare în fund.
-Aoleou,îmi zic.eu..le-am dezumflat.
  Nu mi-au zis nimic deşi le simţeam privirea arzătoare în ceafă şi cuvintele grele ce pluteau în aer.Vine următoarea staţie,troleul iarăşi ssssssssssss eu iarăşi âââââââââ pensionarele iarăşi ii ii.De două ori a fost prea mult pentru ele
-Ce ai domnule!Ce te împingi în noi şi faci aşa,eşti nebun?
Ce să le explic eu la babe că nu se închid uşile dacă nu mă împing că dacă erau să priceapă asta pricepeau şi fără explicaţii.Aleg varianta mai apropiată de inteligenţa şi credinţele lor şi zic
-Păi ştiţi,eu nu m-aş împinge dar el îmi zice să fac asta
-Cine? Întreabă ele căscând ochii tulburi
-Troleul,zic eu
-Păi cum?Vorbeşti cu el?
-Da!zic eu ferm convins
-Vai de mine,eşti nebun!zice baba mai îndrăzneaţă
-Vai de mine,am înnebunit,îmi zic,cum strămoşii mei să nu înnebunesc când văd mereu pensionari dimineaţa la prima oră în troleu?Pentru care motiv care i-ar trezi Mamona la 7 să meargă la piaţă după legume sau la cimitir să pună flori?Cred ca e doar placerea lor de a aglomera troleul fix când unii şi-ar dori măcar luni dimineaţa să adulmece mai de la distanţă izurile şi mirosurile de naftalină şi transpiraţie şi să ajungă la servici sau la şcoală cu hainele mai puţin şifonate

Pisici de la bunici

Din iulie, de când a născut pisica bunicului are o vorbă pe care le-o spune la toţi şoarecii de pe moşie înainte să-i ucidă.Cu laba ridicată,cu ghearele scoase miaună zicând" dute-n puii mei".
    In 4 lunii puii argintii tarcaţi au băgat atâta şoricăraie la stomac că crescut de nu-i deosebeşti de o pisică adultă.M-a impresionat culoarea lor,n-am mai văzut aşa pisici până acum,albe cu dungi gri..Aseară le-am organizat o şedinţă foto,din păcate cu blitz le ieşeau ochii prea strălucitori iar fără blitz au ieşit mai întunecate la blană,mai comune.dar totuşi încântătoare pentru mine


Ping la ultimii comentatori care au fost:Dani ,Brioche ,BlackCat ,si S , ping-ul special e pentru Teo Negura

În căminul de fete


În campusul Haşdeu  din Cluj Universitatea de Medicină şi farmacie are două cămine identice,Hasdeu 9 si Hasdeu 10.H10 e plin cu băieţi şi dacă ar fi să-l caracterizez într-un cuvânt acesta ar fi"relaxare".
H9 e la polul opus,e plin de fete şi de stres.Peste tot numai afişe lipite cu grijă de cele care vor să le civilizeze cu forţa cuvântului pe colegele lor."Nu vorbi aici la telefon   nu eşti pe câmp lângă o căpiţă,eşti in faţa uşii mele","Nu curăţa cartofi aici   nu eşti la tine acasă","nu te urca cu picioarele pe pereţi nu eşti muscă de bucătărie"..."nu aia nu ailaltă",absolut toate ordinele sfaturile şi indicaţiile conţin acest că motivaţional în care se poate citi o uşoară notă de răutate.Şi că că că tot aşa pe toţi pereţii pâna în cabina unde fetele fumează şi  fac ca ca ca
 Aseară am avut o"întrunire" împreună cu toţi colegii de grupă la Brioche în camera ei de cămin din Hasdeu 9 pentru a serba începerea prezisului război mondial sau pentru a sărbători sfârşitul primului război mondial,nici noi nu ştiam exact.La un moment dat am mers la baie,iată în poza de mai jos ce indicaţii erau pe uşă,în interior ca să le citeşti neapărat atunci când mediteazi asupra sensului vieţii pe tron.
Off...şi eu care credeam că lucruşorul acela cu coada lungă şi albă e toiagul de împărat...
Dezamagit am avut o discuţie critică cu Gavril asupra afişului am zis că e incomplet,adică nu muşcă peria dar ce te faci atunci când te stropeşte cu ce n-ai vrea nici în ruptul capului să fii stropit? Gavril,coleg de grupă şi de zi onomastică şi cu tendiţe uşor-moderate de vandalism a avut ideea să scrie asta cumva pe afiş în două cuvinte.Am fost complice obţinând de la Brioche un marker cu care am completat împreună indicaţia care acum arată aşa:

Cei mai proaspeţi comentatori de pe Umograf sunt:Lisandru ,Cristian Dima , S ,un maaare si special ping pentru Deea care s-a reîntors în blogosferă

O leapşă tare curioasă

 Am primit alaltăieri o leapşă de la Space Dust cam "băgăreaţă" leapşa,cu unele întrebări special făcute să te pună în dificultate,parcă ar fi făcută de un jurnalist...iată răspunsurile mele.
1. Esti intr-o situatie unde drepturile individului nu exista. Trebuie sa alegi intre Umilinta si Bataie. Tu ce alegi si de ce?
Prefer bataia pentru ca suport mai bine durerea fizica decat cea psihica
 
2. 3+4= 5 este posibil?
De cand cu relativitatea orice este posibil dar nu in lumea pe care o cunosc

3.Daca cineva maine iti pune pe masa 1 milion de euro si iti spune sa omori pe cel mai bun prieten/a, ai face-o?
NU.Nici măcar în cazul în care cel care a făcut oferta e prietenul meu cel mai bun

4. Spui intotdeauna adevarul?
Nu.Dacă adevărul pe care îl spun face rău prefer să-l"ocolesc".Din acelaşi motiv urăsc minciunile rău intenţionate.

5. Esti la un pas sa iti realizezi cel mai mare vis al tau. Pentru a reusi trebuie sa faci un compromis pe care in mod normal nu l-ai face. De retinut e ca de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tau pentru todeauna. Ce faci?
Depinde de compromis,sunt principii la care renunţ mai greu decât la vise.

6. Ai inselat, furat vreodata?
De înşelat niciodată.De furat da,în copilărie fructe de prin pomii vecinilor,chiar şi a străinilor.Numai de mâncat însă şi fără să fac pagube considerabile.Adică dacă omul avea un pomişor cu 2 mere eu nu luam

7. Ce parere ai despre zicala: Creeaza-i unui om DORINTA si se va “…” pe ele principii, vise etc
E exagerată

8.Ti s-a facut vreodata o observatie negativa in pat? Daca da care a fost aceasta.
Da"Vezi că sforăi"....glumeam,stiu la ce se referă întrebarea şi prefer să las ceva nedescoperit la mine

9. Esti in situatia de a decide intr-o situatie fara iesire. Trebuie sa ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alti 5 miliarde. Daca nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toti. Care e decizia ta?
N-aş fi in stare să decid moartea nimănui dar sunt sigur că aş găsi repede pe cineva care ar putea decide foarte uşor asta în locul meu

10. Ce aplicatie/formula matematica ne poate da raspunsul =123456789?
Cifre!În faţa mea a-li-ni-e-rea!!!Sau inversul comenzii care da raspunsul 987654321

11. Pentru ce suma ti-ai inchiria timp de o saptamana partenera/ul?
Nu închiriez nimic ce nu îmi aparţine

12. Dacă nu ai avea ce mânca, ai da în cap cuiva?
Da,cu condiţia ca "cuiva" să fie găină porc oaie vacă iepure cal peşte şi tot ce găsiţi într-un atlas de zoologie
13. Când ai făcut ultima oară sex si cu cine?
Treaba mea sau vezi ultima parte a raspunsului de la intrebarea 8

14. Îti prinzi partenerul în pat cu o altă persoană, în timp ce fac sex. Cum ai reactiona?
Negativ.As pleca imediat de acolo,inainte sa ma ernervez.În asemenea situatie nu e nimic bun de facut,

15. Daca ai fi Dumnezeu pentru o zi care ar primele 7 lucruri pe care le-ai face?

As face doar unul,acela de a ma transforma printr-un ordin irevocabil într-un Mare Arhanghel prentru ca e riscant sa fii Dumnezeu si sa gandesti ca un om.

16. Dai bani la cersetori?
Da dar numai la cei batrani.Tot timpul mi-a fost mila de oamenii batrani.
 

17. Maine e sfarsitul lumii. Ai 24 de ore la dipozitie. Ce ai face in aceste 24 de ore?
N-as crede că e adevărat dar totuşi aş alege să le petrec alături de persoanele dragi.

18. Esti intr-o celula de 2/2 cu inca un partener de 10 ani. In tot acest timp ai fost pus/a la cele mai groaznice chinuri posibile. Intr-o zi ti se ofera posibilitatea de a scapa de toate acestea. Trebuie doar sa-i oferi cele mai groaznice chinuri colegului de celula timp de 2 ani. Ce alegi? Sa te chinuie in continuare sau sa-l chinui tu pe colegul de celula?
Aş alege sa fiu chinuit in continuare pentru ca oricum dupa 10 ani de tortura esti antrenat.N-as suporta sa condamn la chinuri un om pentru ca as inlocui chinurile fizice cu cele psihice,ale constiintei

19. Intr-o zi te suna cineva si iti spune ca stie cel mai groaznic secret al tau. Daca nu-i dai ce si cat vrea va spune tuturor. Daca s-ar afla, acel secret ar distruge tot ce ai cladit, ai pierde totul. Ce vei face in continuare?


N-aş clădi niciodată nimic pe screte groaznice.Dar prin absurd dacă aş fi în astfel de situaţie.I-aş face un flagrant de şantaj şi mi-aş dezvălui eu singur secretul.Urăsc să fiu şantajat

20. O parere personala obiectiva despre autorul care ti-a trimis leapsa. Minim 50 de caractere.
Din câte cunosc e "de-al meu" E un tip adevărat,iubeşte muntele şi muzica bună are simţul umorului şi are principii.
Nu dau leapşa mai departe dar dau ping-uri la ultimii comentatori:Cristian Dima , cOOkie Jar ,Daniel Urda , AdrianK si ping special pentru Teo Negură

Cea mai lungă limbă din lume


De acum putem declara că cea mai lungă limbă din lume e limba germană,nu oricare limbă germană ci aceea deţinută de nemţoicuţa pe nume Annika Irmler în vârstă de 12 ani de lângă Hamburg.Fata intrat în cartea recordurilor cu limba înainte,o limbă de 7 centimetri.Prietenii şi colegii de şcoală au observat că atunci când mergeau la îngheţată cu Annika ea  n-avea nevoie de linguriţă pentru că ajungea cu limba până în fundul paharului fără să se încordeze prea tare.N-a tras-o nimeni de limbă,dintotdeauna a avut aşa limbă lungă zice ea dar acum s-a gândit să facă bani din asta.
     Nu ştim încă cum îi şade limba în gură la aşa o dimensiune..împăturită,încolăcită?În orice caz eu nu-i dau un prognostic prea bun.Dacă continuă să-i  crească limba la un moment dat se va supăra pe cineva şi în loc să-l rănească cu vorbe tăioase o să-i tragă o limbă,ca un bici, de o să i se învârtă ochii în cap lovitului,fapta va fi desigur încadrată la violenţă verbală.
      

Iglu din 322 de frigidere

"Fericirea se compune din lucruri mărunte" am auzit de mule ori fraza aceasta...În definitiv şirul zilelor fiecăruia se umple în mare parte cu tot felul de chestii mărunte...Uneori e nevoie de-o scâteie şi-o idee să realizezi lucruri măreţe din lucruri mărunte.Ralf Schmerberg,un artist german a construit în Hamburg un Iglu din 322 de frigidere vechi pentru a protesta într-un mod inedit împotriva risipei de energie,dealtfel numele pe care l-a dat construcţiei spunea asta"Risipa este cea mai mare sursă de energie".
       Pentru a fi credibil şi să nu-i fie munca de pomană a convins un furnizor de energie să-l susţină şi acesta a acceptat.Lângă iglu a montat un mare contor de curent pentru a arăta cât de multă energie consumă frigiderele vechi.Ideea e super,adică dacă cele 322 de frigidere merg 7 zile e  totuna cu folosirea unui frigider vechi timp de 322 x 7 zile adică vre-o 6 ani,deci apare o diferenţă palpabilă de consum.Artistul susţine că Germania ar putea economisi 40% din energie printr-o utilizare mai eficientă...Întâmplător cifra asta de 322 îmi aminteşte de un tămbălău politic românesc cu Băsescu împotriva 322....cred că şi România ar duce-o cu 40% mai bine dacă ar face cineva din toţi parlamentarii o piramidă maaaare...nu va gândiţi la Lăpuşneanu,e prea mult,eu vreau să-i trimitem la circ,să ne distreze,să facă şi ei ceva bun pe lumea asta.Din palatul parlamentului să facem mall  iar ţara să o conducă primii 500 din ZeList...votează cineva legea asta?

Ultimii 4 comentatori au fost:mnealui , Iulia Hazlii ,AdrianK si Lisandru ping-ul special merge către Mirela P




Ce sărbătoreşte Google de Mihail şi Gavril?

De sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril,ocazie cu care am fost trezit înainte de ora 7 dimineaţa de rudele care se întreceau în a-mi ura primii"La Multe Sărbătoriri" tătuca Google sărbătoreşte şi el ceva.Dacă faceţi click pe imaginea de pe prima pagină a gigantului motor de căutare o să vă apară rezultatele căutării după"razele X".Astăzi se împlinesc 115 ani de când neamţul Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit,zice-se din întâmplare razele X.Raze fără de care aeroporturile,medicina şi o gramada de alte domenii ar fi arătat cu totul altfel.Pe mine m-au fascinat de cand am auzit prima dată despre ele şi au devenit încet încet un fel de ideal.Oricât de delirantă ar părea ideea nu consider întâmplătoare pentru mine sărbătorirea razelor X de ziua mea onomastică şi visez ca peste un an şi ceva pe uşă la locul meu de muncă sub becul roşu să şadă săritor în ochi şi următorul simbol.


Fost-au pe aici şi au şi comentat de aseară până azi S şi Silavaracald un ping special şi neiradiant trimitem domnului Ioan Usca
P.S. Iată şi "tortul" pe care l-am primit de la Mirela Pete de ziua mea onomastică,super fain!!!!!

Anti pişu

Sub clar de lună plină în mijloc de parc pustiu doi beţivi,Ion şi George se uşurează.Ion având auzul mai ascuţit îl întreabă pe George
-Mă Geo...Georgică....de ce la mine...face pişşşşşş şi la tine face...fâşşşşşş
-Cre'că mă piş pe fâşu'  tău,de asta.....

In Cluj cum cobori din autobuzul 9 pe Calea Floreşti este un pasaj subteran care e musai să-l treci fiindcă la suprafaţă maşinile rulează ca pentru decolare spre ieşirea din oraş care e la câteva sute de metri.E sigur pasajul da pute de leşini,la fel ca toate pasajele din oraş,pute a urină de dobitoace bipede.După cum spunea un prieten şi în Paris miroase a urina dar numai vara,problema acestor mirosuri e veche de când lumea şi oraşul.Ea creşte în intensitate odată cu scăderea gradului de civilizaţie.Cineva care a fost în India mi-a povestit că acolo e ceva aproape normal să se pişe lumea pe stradă iar dacă vrei o casă nepişată trebuie să pui pe ea ceva simboluri de zeităţi,probabil zeul insuficienţei renale.
   O metodă simplă de a scăpa de urina de pe zidurile pasajului e cea aplicată de autorităţile clujene.Adică dacă la om îi place să se pişe în pasaj hai să-l ajutăm nu să-l oprim pentru că în ultimă înstaţă momentul uşurării face parte din plăcerile care ni le oferă viaţa.Cam acesta a fost raţionamentul care a dus un WC ecologic în pasaj.Salutăm cu laude iniţiativă pentru că după cum circulă un zvon majoritatea clujenilor sunt ardeleni,deci se mişcă atât de încet încât parcurgerea distanţei din stradă până în casă poate însemna o mare explozie de vezică urinară,pagubă care ar cădea în spatele Casei de Asigurări de Sănătate deci în spatele nostru,al tuturor.

Ultimii comentatori a fost doar unul:Black Cat

Mini frigider USB

Am telefon mobil cu radio,mp3 player,video player si camera foto dar câteodată mi-aş dori ceva mai mult.
     Dacă n-ar fi obiceiul ca telefonul să fie purtat în buzunar poate s-ar fi inventat celularul cu fier de călcat,frigider,aspirator sau te miri ce mai bazaconii cu antene....dar hai să nu exagerăm...e prea mult pentru un telefon.Totuşi pentru un laptop nu,că are mufe....

De aici(Click)  puteţi cumpăra  acest mini frigider USB cu 89 de RON,o nimica mare la buzunarul meu mic..nu încape în el mai mult de o doză de 0,33 litri de suc,poate dacă se încearcă o uşoară presare cu genunchiul sau talpa merge şi o doză de bere de 0,5 l...în orice caz puteţi bea suc rece în timp ce navigaţi pe internet oriunde v-aţi afla

Neobişnuite pietre de mormânt


Un mare cardiolog şi-a dat obştescul sfârşit.Familia s-a gândit că cel mai potrivit ar fi să i se pună cardiologului la căpătâi o piatră în formă de inimă.La înmormântare colegii lui din spital stăteau cu toţii trişti înafară de unul pe care îl pufnea râsul ori de câte ori privea înspre piatra în formă de inimă
-Ce e cu tine omule? de ce râzi îl întreabă un prieten..
-Nu mă pot abţine zice doctorul,mă gândesc la cum o să arate piatra mea de mormânt...eu sunt ginecolog...
    Ideea cu pietrele mi-a venit după tot priveghiul acesta naţional după poetul Adrian Păunescu.A fost un mare poet Păunescu dar nu pot înghiţi la el faptul că l-a iubit pe Ceauşescu deşi tatăl său a suferit din cauza comuniştilor.După mine Ceauşescu trebuia tratat la mansardă şi după aceea iubit.Dar să lăsăm morţii în  pace şi să ne amuzăm  de ce şade la căpătâiul unora dintre ei.
Ray Tse, Jr visa ca orice adolescent să-şi ia permisul de conducere şi să conducă o limuzină Mercedes,din păcate in 1981 baiatul a murit la vârsta de 15 ani  iar fratele sau milionar în dolari i-a îndeplinit dorinţa post mortem realizând o sculptură de 36 de tone din granit după modelul Mercedes Benz 2400 Diesel din 1982.Maşina nu are oglinzi şi nici firma de pe capotă pentru că cineva le-ar fi putut rupe uşor(link)

Vremea statuilor cu oameni călare n-a trecut,nu de tot..

Tot iubirea dintre oameni şi maşini..


Cel mai mare electrician din lume...ca să aibă lumină

Aici odihneşte roaba Domnului...mare fan Rolling Stones

Oare scrie pe desktop BRB?

Probabil e photoshop...nu contează,important e că mă amuză

E telefon mobil oare......?

Iată şi ultimii patru comentatori:Iulia Mihai , S , Black Cat si Lisandru ping-ul special merge către Ioan Usca