Ceaiul verde e bun pentru că te face mai deştept şi reduce senzaţia de oboseală.Cei care îmi citesc blogul mai des ştiu ei că sunt iubitor de ceai verde şi negru şi deci foarte deştept şi modest.Dar să nu glumim cu lucruri serioase.

Cercetătorii au testat efectului ceaiului verde pe un număr de 44 de voluntari tineri şi au constat că cei care au primit ceai verde adevărat au rezolvat mai repede rebusuri şi au avut vigilenţa mai crescută faţă de cei care au primit placebo.De asemeni ceaiul verde prin cofeina conţinută şi aminoacidul numit tanin a redus senzaţia de oboseală în rândul voluntarilor.
Doctorul Timb Bond(nu e rudă cu James Bond) de la Tea Advisory Panel a declarat că studiul acesta trimite la un studiu anterior care demonstrează că două ceşti de ceai negru pe zi cresc capacitatea de a reacţiona la stimuli şi măresc atenţia şi împreună acestea două ne dau un motiv în plus pentru a consuma ceai negru sau verde,preferabil până la 4 ceşti pe zi.
Iată că dacă cafeaua le face deştepte doar pe femei ceaiul e ceva mai democratic ajutând pe toată lumea.Sincer eu dacă aş fi în funcţie de conducere aş fi în stare să impun prin lege consumul de orice face oamenii mai deştept.Chiar şi lacrimi de pui de panda vorba lor.Până una alta le recomand băieţilor să fie atenţi ca nu cumva fata de lângă ei să-şi facă un amestec de ceai verde şi cafea pentru că o să fie clar surclasaţi
De ce e bun ceaiul verde?
Publicat de
Mihai Motrescu
la
vineri, martie 11, 2011
Categoria :
ceai



18 comentarii
recomand ceaiul indiferent de culoare :))
Chiar nu ştiam că e atât de bun ceaiul verde sau negreu... Nu am băut niciodată, dar poate că o să încerc. Ce, nnumai tu să fii mai deştept... :)
Deci cafea plus ceai verde? Bun, bine c-ai spus! :D
Bine ca m-ai anuntat, nu mai beau ceai verde de-acum inainte. Am auzit ca oamenii cu IQ prea mare au probleme in viata. Eu deja sunt peste limita.
Lasand gluma la o parte, o sa (s)experimentez si eu daca tot m-am procopsit cu o raceala usoara.
hihihi :))
nice, o sa-l incerc :)
"dildaaauuu, n-ai voie dildaaauu" :))
44 de voluntari ăia or veni de la 44 de pahare... de ceai?:))
@Toata lumea.....am vazut ca in general lumea are o problema cu ceaiul verde sau negru ca le iese amar...ba chiar si prin localuri am baut ceai care era amar....treaba ii ca ceaiul verde si negru trebuie preparat CU APA LA TEMPERATURA DE 80 DE GRADE (dupa ce clocoteste o iei de pe foc si o lasi 2 minute si apoi pui plicul de ceai in ea) SI NU TREBUIE SA DUREZE INFUZIA MAI MULT DE 3 MINUTE...cred ca o sa scriu mai degraba un articol
@S....luni dimineata in vestiar numa asta auzeam...no dildaaau...no dildaaau
@Iulia Mihai.....nu toti 44 au primit ceai verde ci doar o parte,ceilalti au primit ceai fals si apoi le-au fost comparate performantele intelectuale
În ultima vreme, degust şi eu ceaiuri, la diferite ore... Şi nu-i rău! Nu verde, ce-i drept, e drept...
Nu te contrazic, si nu contrazic pe nimeni, dar fiecare cand recomanda ceva, e o recomandare generala, nu uitati ca efectul este in functie de fiecare organism, nu este la fel la toata lumea. Te astept sa urmaresti si http://lhutanu.blogspot.com/
Sa ai o zi frumoasa!
Orice ceai e bun, eu beau in fiecare dimineata ceai impreuna cu pita unsa cu silvoita :))
Si eu de ceva timp beau mai multe ceaiuri ca inainte :) nu ma fac mai destept dar ma simt mai sanatos
Sincer, nu`mi place ceaiul verde.. Are un gust..aiurea :-s Orice alt ceai,dar nu asta !
Mie nu-mi place gustul de ceai verde.
Din experienta, dupa doi ani de baut ceai zi de zi, ceaiul nu a mai avut efectul benefic, ci din contra, as aca atentie cum va beti ceaiul!
Ceaiul verde e foarte bun, dar trebuie preparat cum trebuie si de asemenea baut cu masura pentru ca reactia adversa poate fi o insomnie sacaitoare....o zi buna!
mama lui de ceai :D
ceaiul verde se prepara la temperatura de 70-80 de grade si se lasa la infuzat 2 minute, depinde de tipul de ceai ca sunt mai multe, difera regiunea de unde cultiva dar si modul in care sunt rulate frunzele (nu ma refer la ceaiul la plic deoarece e de calitate mai joasa si este deobicei ce ramane dupa alegerea frunzelor mari)..faza cu ceaiul la plic este ca trebuie lasat putin mai mult la infuzat ca sa iasa ceva cat de cat bun din el. deobicei frunzele spun mult despre calitatea ceaiului.
ceaiul negru se infuzeaza la 90 de grade si deobicei se lasa la infuzat 3 minute, dar merge pana la 5 minute. daca nu se respecta perioada de infuzare sau temperatura o sa fie amar dun cauza tanant-ului. ceaiul negru cotine mai multa teina decat cel verde.
si ceaiul negru si cel verde provin din aceeasi planta ca si ceaiul alb si ceaiul oolong (ceai semifermentat, intre ceaiul verde si negru) adica din arborele de ceai 'camellia sinensis'. diferenta dintre aceastea este modul de preparare si gradul de fermentatie (procesul natural de oxidare), prin urare si continutul de teina aka cofeina.
adevarul e ca prepararea ceaiului implica o adevarata arta, dar ce a scris ai sus sunt genralitati.
daca sunteti interesati sunt magazine specializate de ceai (nu plafare) in cluj, unde angajatii sunt in masura sa va dea o gramada de informatii despre ceaiuri (nu din plante medicinale), mod de preparare etc
:)
@Anonim...la care parte te referi ca fiind generalitati?...ideea pe care vroiam sa o transmit in acest articol era legata de acel studiu care demonstreaza ca ceaiul verde are efect benefic asupra creierului...despre prepararea ceaiului verde am scris ceva in postarea urmaoare http://www.umograf.com/2011/03/ceaiul-verde-e-amar.html si ideea era can aceeasi..apa la 70-80 de grade si plicurile tinute mai putin
Trimiteţi un comentariu