Unii scuipa pe jos


Dacă e să rezum întreaga facultate de medicină la o propoziţie atunci  zic „OMG ce complicaţi suntem!!!”
                Bunăoară să vă expun un aspect…Un tânăr stă pe o bancă în parc lângă o fată.Stă şi se uită, se gândeşte..Dumnezeu ştie la ce.De fiecare dată când trage aer în piept inspiră câte puţin, puţin de tot din praful ridicat de trecători, din polenul coborât din copaci, din microbii ce plutesc , din fixativul înfrumuseţatei de lângă el..Le trage în piept şi linişte….priveşte spre apus visând cum o să fie el când o fi pensionar,cum o să scoată nepoţii într-un coş la soare pe prispă....din astea.

În  acest timp în pieptul lui pe „conductele” care duc aerul din gât în plămâni milioane de celule, atenţie, miloane…se zbat fiecare de 1000 de ori pe minut.Sunt nişte celule care au pe suprafaţa lor nişte firicele(cili) din care mişcă cu putere pentru a scoate din plămâni toate nimicurile pe care tânărul le inspiră.Dacă aceste celule n-ar exista sau n-ar funcţiona tânărul n-ar mai apuca pensia pentru că plămânul lui s-ar infecta, sau s-ar înfunda în timp ca sacul unui aspirator.

   Cu cilii în funcţiune drumul nimicurilor până în faringe e sigur.(Faringele e locul în care ne doare când luăm faringosept).În faringe se termină cilii.Aici nimicurile sunt la mare cumpănă.Există două variante:
Prima e „final destination” pentru nimicuri, sunt înghiţite şi dispar în chinuri descompuse de acidul din stomac.A doua variantă e mai avantajoasă pentru ele.Dacă nimicurile,în special microbii, sunt scuipate sau chiar împrăştiate prin strănut ele se transformă în praf şi se ridică în aer plutind spre alte piepturi …Mulţi zic că românii merg mai des pe varianta cu scuipatul acesta fiind unul dintre motivele pentru care microbii o duc bine pe la noi.Suntem campioni europeni la TBC pulmonar….
                Cei  care au avut răbdare să citească această expunere au să ştie de acum înainte că unul care scuipă pe stradă nu e doar un nesimţit ci e un nesimţit căruia îi funcţionează cilii….Şi Da, aşa este cum vă gândiţi, astfel de nesimţiţi răspândesc  mai cu spor tot felul de boli.Deci când eviţi să scuipi pe jos sau când strănuţi în batistă chiar dacă nu te vede nimeni dai dovadă  de bun simţ dar şi de faptul că ai grijă de sănătatea celor din jur.

4 comentarii:

  1. Deci cine scuipa pe jos e complice cu microbii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai, pe mine ma deranjeaza mult mai mult colegii care, stiind ca esti nefumator, vin si fumeaza in nasul tau. Rectific : nu colegii, sefii ! Ce mama lor sa le spui si de cate ori ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Unii scuipă în tine :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, asa este...de-aia nu-mi plac mie cei care scuipa sau nu folosesc servetel/batista sau chiar mana (dupa care trebuie spalata) cand stranuta!
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere