7 sfaturi pentru o viaţă lungă şi de calitate

1.Fii activ

O viaţă inactivă este cu 4 ani mai scurtă decât speranţa medie de viaţă, zic unii.Persoanele care se feresc de activitatea fizică au un risc dublu de a face infarct miocardic sau accident vascular cerebral.De altfel este cunoscut efectul benefic al exerciţiilor fizice moderate în cazul bolilor cardiovasculare


2.Măsoară-ţi nivelul de colesterol din sânge şi ţine-l sub control

Atâta timp cât este slănină în pod şi făină în ladă românul bea liniştit.Peste 30% dintre Români au nivelul colesterolului crescut.Aceasta va determina la cei în cauză  formarea de depozite  lipidice în interiorul arterelor care vor duce mai devreme sau mai tarziu la infarct miocardic şi accident vascular cerebral(AVC),deci cum s-ar zice la o scurtare a vieţii sau la afectarea serioasa a calităţii acesteia.


3.Mănâncă sănătos

Ştiu că în Biblie este relatat la un moment dat un dialog în care Hristos spune "Nu ce intră în gură spurcă pe om ci aceea ce iese din gură" Pentru cei care nu s-au prins încă acolo era vorba despre suflet.Cu trupul trebuie de avut grijă.Ca să nu staţi câţiva de ani la poarta raiului pentru că aţi murit prea devreme mai tăiaţi din porţia zilnică de zahăr sare şi grăsimi şi consumaţi mai multe fructe şi legume..

4.Măsoară-ţi tensiunea arterială şi ţine-o sub control

În ultimul timp s-au răspândit aparatele electronice automate de măsurare a tensiunii arteriale.E un lucru bun, ar trebui ca UE să împartă aşa ceva la pensionari în loc de ulei şi zahăr.40% din populaţia României suferă de hipertensiune arterială şi aceasta duce la creşterea riscului de infarct miocardic, AVC, afectarea rinichiului şi demenţă


5.Obţine şi menţine o greutate normală

Se spune că în caz de foamete"cei graşi vor slăbi, cei slabi vor muri".Cu toate că nu se vede nici o foamete la orizont 50% dintre români au greutatea mai mare decât normală şi acesta le aduce, pe lângâ dureri de spate, un risc crescut  de a dezvolta afecţiuni cardiace şi AVC scurtându-le viaţa în medie cu 4 ani.Vezi aici dacă greutatea ta raportată la înălţime este normală sau ba.

6.Ai grijă cu diabetul

Diabetul este o problemă de sănătate mai larg răspândită decât aţi crede.În România sunt diagnosticate cu diabet 600.000 de persoane,diabet care este provocat, pe lângă altele, de mâncare prea multă şi activitate fizică prea puţină.Complicaţiile care apar la diabetici cuprind afectarea rinichiului, a ochilor şi a nervilor periferici iar 80% dintre diabetici mor de boli cardiovasculare.

7.Nu fuma

Aici nu mai comentez.Citiţi pe pachetele de ţigări cum stă treaba

4 comentarii:

  1. asta cu miscarea e cam greu al mine ca-s foarte sedentara :D in rest zic ca ma descurc :)

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte bun articolul. eu respect 5 din cele 7 criterii, deci as zice ca stau bine.

    si asa ca sa fiu un pic bagaretz, tu cate respecti... sau la care mai ai de lucrat...

    RăspundețiȘtergere
  3. @adriank...la mananca sanatos mai am de lucru

    RăspundețiȘtergere