Ce înseamnă Cluj Arena pentru mine şi pentru Cluj



    Astăzi am un mare motiv de bucurie, voi participa cu acest articol la un concurs organizat de Dan Olteanu având şansa să fiu unul dintre cei 6 bloggeri oficiali "Cluj Arena"

Comparat de unii cu un vehicul din Star Wars aterizat pe malul Someşului Cluj Arena este pentru mine un motiv în plus să mă consider un norocos că acum 6 ani am ales să plec din Bucovina în Cluj ..În anul 1919 un doctor pe nume Iuliu Haţieganu înfiinţa echipa "U" Cluj.Anul acesta, peste aproape un secol eu primesc o diplomă de absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" şi sper ca să fiu de faţă în momentul în care echipa Universitatea Cluj înfiinţată de Iuliu Haţieganu joacă pentru prima dată pe minunea aceasta de stadion care îl face mândru de oraşul lui pe orice clujean..Pentru mine ca pentru toţi clujenii Cluj Arena este dovada că oraşul în care locuiesc este unul plin de viaţă şi cu mari speranţe de la viitor.Cluj Arena este floarea cu care se face primăvară în lumea spectacolului la Cluj.Mai multe întreceri sportive, mai multe concerte, mai multe momente de destindere la care voi putea să particip.

      Pentru Cluj realizarea într-un timp de doar 2 ani a stadionului este o dovadă că ardelenii deşi se mişcă încet fac lucrurile repede şi cum trebuie.Clujul având o echipă atât de iubită cum e "U"  şi un număr de 60.000 de studenţi iubitori de spectacole era fără acest stadion ca o masă fără scaune.Acum că are laolaltă 30.000 de scaune pe care nu plouă "împachetate" într-o arenă superbă se poate afirma încă odată că "Clujul-i fruncea".Mai mult de atât construcţia stadionului a fost doar începutul pentru că aceasta a adus după sine construirea în apropiere a unei săli polivalente care va fi gata la anul şi alte modernizări în aceeaşi zonă.Aşadar datorită Cluj Arena ne aşteptăm ca pe viitor să se audă mult mai des în lume de urbea de sub Dealul Feleacului.

4 comentarii:

  1. Pai, ai ales bine Clujul.

    RăspundețiȘtergere
  2. am fost si in interior si cand era la inceputul lucrarilor si cand era aproape gata si pot spune ca e o capodopera. am ramas impresionat. intradevar clujenii se pot mandrii cu 2 stadioane noi si foarte elegante, si as spune si cu 2 echipe foarte bune, macar pentru nivelul din fotbalul romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este superba noua arena, sa va bucurati de ea!

    RăspundețiȘtergere
  4. aaa... voi ma faceti sa vin acolo... pai club de jazz este?... este... de blues este?... am auzit ca si din ala... baruri faine sunt? da... stadioane aveti...
    trebuie sa trag o fuga pana acolo, intr-o zi :)

    RăspundețiȘtergere