Prostii despre gene,fructe şi legume pe romanialibera.ro

Găsesc acum 4 zile în The Telegraph articolul  Fruit, veg 'alters heart disease gene' (link).Avea titlul exact aşa cum îl vedeţi scris aici cu ghilimele alea cu tot.Mă gândesc să scriu pe blog despre treaba cu fructele şi bolile de inimă dar nu mai scriu pentru că ştiu că îi copiază destul pe britanici ziarele de la noi, nu-i nevoie să-i copieze şi blogurile Am eu alte surse mai "secrete" dacă e vorba...
   
Astăzi găsesc pe libertatea.ro Fructele şi legumele pot modifica genele rele (link)..bineînţeles fără ghilimele.În plus la începutul articolului  una mare,scoasă  din burtă de ziarist profesionist,gogonată, explozivă "Teoria potrivit căreia genele nu pot fi modificate este contrazisă mai nou de un studiu care arată că gena implicată cel mai mult în apariţia bolilor de inimă poate fi modificată prin consumul ridicat de fructe şi legume proaspete."...Mă lasă-mă....Intraţi voi pe link-ul de la începutul articolului şi traduceţi cu google translate,deci nu-i nevoie nici măcar să înţelegi engleza.O să vedeţi cât de clar se înţelege că fructele contrabalansează efectul negativ al genei despre care este vorba dar în nici un caz nu o modifică...Fie-mi cu iertare dar la ora actuală numai Dumnezeu poate repara o genă defectă (şi eventual dracul, dar nu cred) iar un om care are pretenţie să scrie articole despre sănătate ar trebui să ştie asta...
     
Şi acum să vă explic cum e cu genele şi cu bolile.Multe boli "cu determinism genetic" sunt nişte boli care apar  datorită unei gene defecte care este ajutată de alţi factori, cum ar fi alimentaţia, fumatul stresul, să producă boala.În limbaj mai uzual se spune că "ai predispoziţie" pentru o anumită boală...E ca şi cum ai avea o pereche de papuci cu talpa foarte slabă, n-o să te răneşti la picioare dacă vei umbla cu ei doar prin oraş în schimb o să vii acasă dus pe sus dacă te apuci să mergi cu papucii respectivi pe munte...Dacă prin absurd nu s-ar şti aceste lucruri şi s-ar face un studiu pe un lot de oameni cu picioarele rănite s-ar constata că "oraşul previne rănirea picioarelor la oamenii cu papuci cu talpa slabă"..În RomâniaLiberă ar apărea un titlu mare "Oraşul repară papucii cu talpa slabă"

4 comentarii:

  1. Io mai găsesc din astea pe la Realitatea, Agerpres, chiar PaginaMedicala, Pagina Farmaciştilor (de la astea 2 aş avea pretenţii mai mari, dar se pare că nu se poate) şi restul clasei. Câteodată îs funny, dar e păcat că scriu prostii şi lumea chiar îi crede.

    RăspundețiȘtergere
  2. M-a amuzat teribil comparatia cu papucii cu talpa slaba, desi cu un ochi plangeam gandindu-ma strict la continut. De regula nu citesc articole de genu'; parca n-as vrea sa stiu... Desi ar fi normal sa vreau a fi informata... Dar uite! Daca as fi vrut sa ma informez si citeam asemenea lucruri?... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt multi analfabeti care au ajuns sa scrie articole pentru mass-media, dar si multi oameni care sunt pacaliti de astfel de articole. Daca esti medic, mai zic, sa adaugi ceva de la tine sa completezi un articol (doar daca esti in bransa si stii bine despre ce e vorba), dar nu e frumos sa scrie de la ei despre un lucru pe care nu-l inteleg :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Geniala comparatia cu talpa slaba a papucilor.
    Din pacate, cei mai multi oameni iau in serios stupizeniile aparute in mass-media sub scutul ,,studiile au dovedit ca...", studii pe care respectivii jurnalisti nici nu s-au deranjat sa le citeasca.

    RăspundețiȘtergere