Guvernul ne crede imbecili.11.000 de medici și-ar putea da demisia

Guvernul mă consideră  un mare imbecil.Iată de ce:
În 2005 am lăsat o meserie din care câștigam 40 de euro pe zi la mine în sat ca să fac 6 ani de facultate în care am dat peste 100 de examene,am parcurs 50.000 de kilometri cu trenul foamei pe ruta Vicov-Cluj şi am muncit în toate vacanțele pentru a mă întreține singur în facultate.Har cerului am reușit...Acum muncesc cu 200 de euro pe lună...Asta înseamnă 5 zile de lucru la vechea meserie pe care o învățasem în 3 luni...Numai un imbecil ar lăsa o meserie și timp de 6 ani ar plăti să învețe o alta din care să câștige un sfert din cât câștiga din prima...Mie mi se amintește că sunt imbecil de fiecare dată când primesc salariul...Am citit undeva că dacă cineva îți repetă de prea multe ori că ești imbecil chiar devii unul.Eu n-am să las guvernul să-mi facă asta.Ar fi o mare jignire la adresa tuturor strămoșilor mei al căror nume ar fi terfelit prin căderea mea în păcatul imbecilității.
     Desigur în cazul colegilor mei e și mai grav.Ei nu au norocul să stea ca mine în chirie de 20 de euro pe lună așa că le sunt jigniți părinții care trebuie să le dea bani de chirie pentru a le ajunge lor salariul pentru haine și mâncare.

Vă scriam ceva vreme în urmă despre medicii din Slovacia care și-au dat demisia.Am aflat o veste bună citind blogul unui coleg.Există o inițiativă care m-ar putea scăpa de imbecilitate fără să plec în străinătate(rima e involuntară)

Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România a făcut o declarație prin care cere:

- deblocarea posturilor din sistemul sanitar
- renuntarea la orice bariera in ceea ce priveste fondul pentru plata personalului
- excluderea din categoria bugetarilor
- precizarea in mod expres ca medicul nu este functionar public
- majorarea veniturilor medicilor, in asa fel incat venitul minim al unui medic rezident sa fie echivalent cu trei salarii medii pe economie
- conditii de munca decente
- renuntarea la blamarea medicilor si respect din partea decidentilor
- reducerea birocratiei si simplificarea documentelor medicale in relatia medic pacient

“Fac un apel catre dvs. in acest sens. In situatia in care acest apel nu are rasunet, vom solicita profesionistilor din sanatate sa isi dea demisia din sistem, urmand exemplul colegilor din Israel, Slovacia si Cehia. Daca 11.000 de medici isi dau demisia sistemul nu va mai functiona”, a conchis presedintele Colegiului Medicilor din Romania...