Trei scurte cu doctori și pacienți

1.Poveste din folcor: 
Era primăvară ca acum.Vreme numai bună de îndrăgosteală.O asistentă, îndrăgostită de un medic tânăr,frumos și modest ca mine puse termometrul la o bătrânică sub braț și uită să-l mai ceară înapoi.După două ceasuri doctorul tânăr,frumos și modest ca mine vine în salon și spre tristețea asistentei n-o întreabă pe ea ce mai face sau cum se simte că o întrebă pe bătrânică...Zâmbind bătrânica scoate termomentrul și îl arată medicului zicând:
-Apăi domnule doctor, de când mni-ați pus aparatul aista sub braț mă simt mult mai bine....

2.Ieri seară în UPU Cluj la raze vine un bătrân.Cu dureri de șale că a căzut în vale...E în cărucior, îl împinge un brancardier...durere mare, geme el, geme și brancardierul împingând cele o sută de kilograme ale bătrânului.Tehniciana micuță și drăguță îl ajută să se dezbrace puțin și îl poziționează între tubul de raze și film, îi face radiografie.Așteptăm un minut să se developeze apoi ne uităm pe radiografie împreună cu medicul specialist care era de gardă.Vedem ce vedem și mergem la bătrân să-l întrebăm cum a căzut, dacă s-a mai lovit și în altă parte...
-M-am lovit doar aici, zice el arătând cu mâna undeva pe spate, dar acum că m-ați pus  la aparatul aista  nu mă mai doare...Am fost sigur că nu-l mai durea.A plecat pe picioarele lui de acolo..

Umbrele de furtună

Că tot se anunţă zbârnâială de furtună ce-o să strice vremea bună...

Soluția pentru asigurare RCA ieftină

Din moment ce ai mașină un lucru e clar.Trebuie să îți faci RCA.Există mai mulți asiguratori la care poți să îți faci RCA-ul.Prețul diferă de la la un asigurator la altul,unii au prețuri mici la o anumită categorie de mașini, alții au prețuri mici la o altă categorie.Site-ul RCA ieftin îți dă posibiliatea să faci asta singur de acasă, din fața calculatorului.Poți calcula, compara și apoi încheia asigurarea RCA. Având în vedere și  reducerile oferite o să aveți bucuria de a încheia cel mai ieftin RCA posibil.

După încheierea asigurării vei fi contactat telefonic pentru confirmare.Dupa aceasta în 10 minute vei primi pe mail o copie a asigurării apoi în 24 de ore vei primi și asigurarea originală prin curier.Plata se poate face fie prin Ordin de Plată fie la curier, atunci când vine cu asigurarea.

Cu o experiență de 7 ani în domeniul asigurărilor cei de la rcaieftin.net oferă servicii de calitate spre mulțumirea clienților.Conform unui studiu efectuat pe 660 dintre clienți aceștia aceștia au apreciat serviciile cu o notă generală de 9.4

Expediția mea în pădurea Hoia - Triunghiul românesc al Bermudelor

Nu ești clujean dacă nu știi că în pădurea Hoia se petrec necurății.Nu mă refer la nesimțiții care merg la grătar și nu fac curat în urma lor.În pădurea Hoia de la marginea Clujului, se spune pe aici și se știe în lumea ezoterică, se întâmplă lucruri inexplicabile

În vara anului I de facultate locuiam în cartierul Dâmbu Rotund, în apropierea pădurii Hoia și tot auzind poveștile colegilor m-am hotărât să fac o scurtă expediție.Am mers singur.N-am nici un fel de frică atunci când vine vorba de pădure, ba dimpotrivă, o iubesc.Am crescut la marginea pădurii(la margine, da? nu în pădure, nu fiți răi...).Era o dupămasă liniștită și însorită,anul Domnului 2006

Ce a fost mai întâi?


Nu știu alții cum sunt dar eu de Paște și de Crăciun mă simt de multe ori așa, ca la o zi de naștere la care vin foarte mulți invitați și doar pe câțiva îi preocupă sărbătoritul....Pe toate canalele iepurași și ouă și doar pe Trinitas înviere...

Cum se începe o coversație cu o fată?

   Când am văzut-o am știut că ea este aleasa.Am simțit că suntem făcuți unul pentru altul și că ea va fi cea lângă care voi trăi tot restul vieții.
    Dar cum să încep conversația?Care vor fi cuvintele de care îmi voi aminti toată viața că au fost primele care i le-am spus?.Să-i spun "Bună"? E rușinos de banal.Să-i ofer niște gumă de mestecat?..E primitiv și poate o să creadă că-i miroase gura.Te iubesc?... Nu-s așa îndrăzneț.Vreau să fii mama copiilor mei?.. E prea devreme pentru așa ceva...
Apoi autobuzul a ajuns în stație și fata a coborât.N-am mai văzut-o niciodată..
-Trist, ştii cu ce trebuia să începi Ghiță?
-Cu ce?
-Cu un pic de curaj

Cură sigură de slăbit prin acupunctură

Guvernul ne crede imbecili.11.000 de medici și-ar putea da demisia

Guvernul mă consideră  un mare imbecil.Iată de ce:
În 2005 am lăsat o meserie din care câștigam 40 de euro pe zi la mine în sat ca să fac 6 ani de facultate în care am dat peste 100 de examene,am parcurs 50.000 de kilometri cu trenul foamei pe ruta Vicov-Cluj şi am muncit în toate vacanțele pentru a mă întreține singur în facultate.Har cerului am reușit...Acum muncesc cu 200 de euro pe lună...Asta înseamnă 5 zile de lucru la vechea meserie pe care o învățasem în 3 luni...Numai un imbecil ar lăsa o meserie și timp de 6 ani ar plăti să învețe o alta din care să câștige un sfert din cât câștiga din prima...Mie mi se amintește că sunt imbecil de fiecare dată când primesc salariul...Am citit undeva că dacă cineva îți repetă de prea multe ori că ești imbecil chiar devii unul.Eu n-am să las guvernul să-mi facă asta.Ar fi o mare jignire la adresa tuturor strămoșilor mei al căror nume ar fi terfelit prin căderea mea în păcatul imbecilității.
     Desigur în cazul colegilor mei e și mai grav.Ei nu au norocul să stea ca mine în chirie de 20 de euro pe lună așa că le sunt jigniți părinții care trebuie să le dea bani de chirie pentru a le ajunge lor salariul pentru haine și mâncare.

Vă scriam ceva vreme în urmă despre medicii din Slovacia care și-au dat demisia.Am aflat o veste bună citind blogul unui coleg.Există o inițiativă care m-ar putea scăpa de imbecilitate fără să plec în străinătate(rima e involuntară)

De ce e bine să iubești?


Update:Pentru ca textul de pe imagine lasă loc de interpretări vreau să precizez; Este vorba de dragoste față de cel cu care stai zilnic la masa,nu despre dragostea față de ce ai pe masă cum zice Derscanu.Doar primul soi de dragoste trăiește în inimă, al doilea trăiește în stomac sau pe acolo prin intestin..chirurgii știu mai exact pe unde:P

O ipoteză şocantă

La finalul unui articol despre câtamai șerpi boa, care au trăit cu milioane de ani în urmă și care erau dublu de mari comparativ cu un boa de acum, ziarul gandul conchide "Cercetătorii avansează şi o ipoteză şocantă: dacă temperaturile vor continua să crească, este posibil ca, peste milioane de ani, şerpi de dimensiunea lui titanoboa să populeze din nou Pământul"

click pe imagine pentru a o mări
Voi poate tratați știrea asta așa, cu indiferența tipic românească dar pe mine mă îngrijorează.Gândiţi-vă, ca mâine e anul 20002012 și eu pe lângă că o să fiu  bătrân şi amărât să mai trăiesc şi cu frica acestui TitanoBoa?....O să fie groaznic.Bine măcar că pe atunci nu vor fi ziariști care să mă streseze cu știri șocante.Ei vor dispărea chiar în următorii ani pentru că în ritmul în care se tâmpesc vor uita în curând să scrie și să vorbească...