Bolile copilăriei

Părinții își consideră copiii doctori încă din ziua în care aceștia dau admiterea și reușesc să prindă un loc facultatea la medicină.Momentul în care ei devin efectiv doctori este la fel de discutabil ca și momentul în care fetusul devine persoană.
   Cert este că în anul 3 de facultate studentul medicinist are primul contact doctoricesc  cu pacienții.Aceasta se petrecea la disciplina semiologie, o știință care se ocupă de simptome, semne și minuni.
Când nu prea existau laboratoare de analize și poate nici măcar un aparat de raze X depistarea bolilor se făcea doar semiologic printr-o discuție cu pacientul de la care doctorul trebuia să afle cât mai multe despre simptomele pe care le are și să depisteze semnele bolii prin examinarea amănunțită a acestuia cu ochiul, mâna și urechea Minune se numea faptul că de multe acei doctori reușeau să și pună un diagnostic corect.

    În prezent aspectul discuției cu pacientul și a examinării clasice este adesea redus la minim de către medic,de multe ori în paguba pacientului.În anul 3 de facultate însă studentul medicinist discută cu pacienții și-i examinează de-i iese pe ochi.

   Îmi amintesc că la un moment dat la începutul anului 3 am fost trimiși întrega grupă de studenți să stăm de vorbă cu un pacient care abia ce se internase.Bietul când a văzut șapte halate albe lângă patul lui a început să plângă și să întrebe ce boală așa gravă și necunoscută are de au venit șapte doctori să-l consulte ca să-i dea de capăt.Când a înțeles că că suntem doar studenți s-a bucurat și a început să devină foarte cooperant. O colegă mai băgăreață conducea micul nostru interogatoriu. Una dintre întrebările pe care trebuia să i le adreseze pacientului era,conform protocolului aceea despre bolile copilăriei(rujeola, varicela(vărsatul de vânt), oreionul, etc.)
-Bolile obișnuite ale copilăriei le-ați avut?
-Am avut dară, pe la doi ani și ceva am căzut di pă dibol....