Un film românesc cu final cunoscut.

Mare agitaţie şi aglomeraţie în urbea noastră cea încălecată pe Someşul Mic.Chiar dacă Someşul nostru nu mai e mic după atâta ploaie Clujul e tot Cluj deci are TIFF.Asta e minunat, ar fi şi mai minunat dacă n-ar ploua. Oricum nu despre ploaie vreau eu să discut aici ci despre TIFF şi filme.

De câţiva ani de când sunt în Cluj mă bucur de TIFF. Nu-s critic de film sau ceva..sunt simplu spectator Clujean care are plăcerea de a vedea la TIFF filme faine pe care nu le găseşte în restul anului nici la cinematografe, nici în librărie pe DVD-uri  şi asta mă face mai bogat din punct de vedere cultural Dacă m-aţi întreba care e primul film văzut la cinematograf n-aş putea să vă spun dar vă pot spune că primul film văzut la TIFF a fost Va, vis et deviens în 2007.Dacă ar fi să vă spun filmul la care am râs cel mai bine, nu ştiu, dar ştiu sigur că filmul la care am râs cel mai bine  în ploaie a fost filmul bulgăresc Mission London pe care l-am văzut în cadrul TIFF 2011 la o proiecţie în aer liber şi umed (ploua ciobăneşte) chiar la mine în cartier şi am povestit aici.

Anul acesta TIFF provoacă bloggerii printr-un Concurs E-Boda pe Blogul TIFF să descrie experienţa vizionării unui film românesc.Poate fi unul proiectat în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF sau altul dar să fie românesc, premiul e o minunată tabletă românească E-Boda pentru că la fel ca cinematografia românească şi industria electronică de la noi e pe val în ultimul timp iar cea din urmă o susţine pe prima.

V-aş povesti despre "Morgen, "Ursul" sau "Despre Oameni şi Melci" sau alte filme româneşti văzute chiar la TIFF dacă n-aş avea în minte amintirea filmului "După Dealuri".Filmul n-a fost proiectat la TIFF dar anul acesta am avut bucuria să o vedem la TIFF pe Cristina Flutur, actriţa premiată la Cannes pentru rolul din "După Dealuri". Eu am văzut filmul primăvara aceasta acasă după ce a apărut pe DVD.

Dincolo de faptul că "După dealuri" era un film premiat o să vă spun alte două motive care m-au determinat să-mi doresc cu "lăcomie" să văd acest film.În primul rând povestea reală din spatele filmului pe care o ştiam deja. De felul meu ador doar poveştile de două feluri.Fie cele reale fie cele poveşti poveşti.Aici aveam o poveste reală.

În al doile rând, când am văzut trailer-ul filmului am fost şocat, n-o să vă vină să credeţi.M-a şocat aportul de naturaleţe adus filmului printr-un detaliu neaşteptat. N-am văzut în viaţa mea un film în care personajele să vorbească accentul moldovenesc mai bine. Ba mai mult, la un moment dat în film o măicuţă care citeşte din cartea cu cele "patrusuteşadzăşâpatru de păcati"  citeşte cu accent.M-am uitat la film împreună cu "consoarta" mea care nu-i deloc moldoveancă şi de câteva ori a trebuit să-i "traduc".A fost un "plus de realitate" adus poveştii, un detaliu pe care străinii, nici măcar cei de la Cannes nu-l pot sesiza.

"După dealuri" a fost catalogat drept "film cu lesbiene" de către cei care visează mai mult la "veveve cu fieti goali" decât la cele sfinte sau "blasfemie satanică" de către Becali unii preoţi ortodocşi care nu s-au obosit nici măcar să vadă filmul. Cei care i-au crezut şi s-au aşteptat să găsească aşa ceva în film au avut o dezamăgire.

Filmul e o poveste lină care porneşte de la un fenomen care stă la baza multor drame.Schimbarea omului. Părintele din film spune la un moment dat că "Omul care pleacă şi cel care se-ntoarce nu-i tot ăla" numai că lucrurile de acolo sunt tocmai pe dos. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania şi o găseşte pe Voichiţa complet schimbată. De acolo înainte acţiunea se învârte în jurul a două întrebări "Cii cu tine Voichiţă" şi "Cii cu tine Alină".Pur şi simplu m-au urmărit luni de zile întrebările acestea...În chilia în care stau cele două fete nu se întâmplă ceea ce s-ar aştepta mulţi să se întâmple iar exorcizarea nu e americănească, n-are nimic precum în "The Exorcism of Emily Rose". 
   Aici lucrurile se petrec blând, precum vorba părintelui mergând lin, româneşte către un final la fel de calm, aproape că nici nu poţi găsi un punct culminant al poveştii.Nebunii nu sunt nebuni pe cât ne-am aştepta, normalii nu sunt nici ei aşa normali, dracul nu e atât de negru pe cât pare.Vinovaţii şi dreptatea ? Doar Dumnezeu e drept iar Voichiţa e divină ,divină e şi Alina, toţi sunt di vină.