Autostrada Iaşi-Cluj-Occident, traseul propus de guvern versus traseul logic

Ştiţi de ce investesc nemţii de la Mercedes 300 de milioane de euro în Sebeş şi nu în Botoşani?

Pentru că la Botoşani bate crivăţul iarna într-un mare fel (expresia asta am folosit-o doar ca să fiu trendy, crivâţul bate în realitate  straşnic, rece-tăios şi strâmb) iar nemţii nu poartă izmene.În Germania este mai ruşinos să porţi izmene decât să întârzii undeva în condiţiile în care se ştie că în ultima mie de ani nu s-a consemna nici o întârziere a vreunui neamţ undeva.

Majoritatea n-aţi crezut ce am spus mai sus.Nu ştiu cum se face că-i credeţi pe politicieni când vă spun acelaşi lucru dar cu alte cuvinte...

No dragilor, adevărul este că şi nemţii şi alţii fac fabrici în vestul României sau şi mai la vest, în Ungaria pentru că la Iaşi sau Botoşani nu duce nici o autostradă.

 Guvernul ne promite o autostradă de la Iaşi către Europa.Foarte bună ideea doar că autostrada aceasta este ca democraţia românească.Este bună ca  idee dar este pusă aiurea în practică. Priviţi fotografia de mai jos.


Clujenii sunt prea politicoşi

Am un prieten francez care mi-a spus că-i place în Cluj pentru că oamenii de aici sunt foarte politicoşi.Nişte colegi de-ai lui însă sunt de părere că în Cluj oamenii sunt chiar dăunător de politicoşi.

În decembrie anul trecut colegii prietenului meu se pregăteau intes să plece acasă la Paris.Nu mai fusese acasă din septembrie.Şi-au luat bilet la Wizzair şi şi-au făcut bagajele.Aveau zbor dimineaţa la 6 fix.Ca să fie siguri că nu pierd avionul pentru că nu se trezesc la timp s-au gândit să nu se culce deloc în noaptea dinaintea zborului.Şi-au luat câte un RedBull şi s-au pus să se uite la nişte filme horor.Pe la 4  fără ceva au luat taxi şi au plecat la aeroport.

Au ajuns mult prea devreme.S-au pus pe o bancă să aştepte  îmbarcarea şi au aţipit.Au aţipit bine de tot.S-au trezit la şapte şi un sfert.Avionul decolase de o oră.Pe ei nu i-a trezit nimeni,ba chiar după părerea lor personalul aeroportului vorbea în şoaptă când trecea pe lângă ei să nu-i trezească.

Despre experimentele cu hamburgeri McDonald's

Am tot văzut de-a lungul timpului în presă articole despre hamburgeri care au stat nu ştiu câţi ani în aer liber păstrându-se nealteraţi mai ceva decât moaştele sfintei Parascheva.Desigur se insinua că mâncarea de la McDonald's ar conţine cine ştie ce soi de balsam preparat după o reţetă furată din piramide şi pe care noi îl mâncăm mâncându-ne ficatul şi zilele

Propunere ecologică pentru fabrica Egger din Rădăuţi

Rădăuţi a fost declarat în anii trecuţi cel mai curat oraş din România dintre oraşele sub 100.000 de locuitori şi îmi este cel mai drag oraş mic din câte am văzut vreodată.De ce? Pentru că fix acolo m-am născut

Indiferent unde voi locui în această lume mă va interesa soarta acestui oraş.Transformat  într-un burg german de către austrieci în secolul 18 oraşul Rădăuţi a aşteptat cuminte, austriecii din 1918 până în 2006 când austriecii nu l-au dezamăgit s-au întors să-l pună pe harta mondială a industriei.

Happy weekend - Bondarul

Din punct de vedere aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.

Happy weekend.Iniţiativa marca Elly Weiss.

Wo-Men, magazinul online cu un pas mai apropiat de realitate

La majoritatea doamnelor, printre care şi la doamna mea dar şi la unii bărbaţi  le place nemaipomenit de mult ca înainte de a cumpăra un produs să-l răsucească pe toate părţile şi să-l analizeze.Altfel nu-i bine
  Faptul că nu pot vedea un produs din toate unghiurile posibile le determină pe unele persoane să evite magazinele online. 
   Nu este cazul de aşa ceva când vine vorba de magazinul online de cadouri wo-men.ro.Cei de la WoMen au adus shoping-ul online mai aproape de realitate prezentându-şi produsele din categoria bratari şi genti(o da, mult iubitele genţi) prin fotografii 360 de grade aşa că orice produs poate fi rotit pe toate părţile dintr-o mişcare de mouse.

Deşi fotografua 360 e tot o fotografie senzaţia este diferentă faţă de shoping-ul într-un magazin online cu fotografii obişnuite şi ajută cumpărătorul să-şi facă o idee mult mai bună asupra produsului, mai ales când vine vorba de un produs cum e o brăţară care chiar trebuie analizat pe din toatae unghiurile.

Apariţia unor astfel de magazine online e în folosul nostru, al cumpărătorilor pentru că putem vedea mai bine ce cumpărăm.Aştept ca cei de la wo-men să pună fotografii 360 şi la celelalte categorii de produse pe care le vând(gadget şi accesorii).Asta ar fi chiar interesant pentru că gadgeturile si accesoriile de multe ori nu pot fi vazute pe toate părţile nici magazinele offline deoarece multe se află în ambalaje transparente numai pe o parte.

Usturoi

Vă rog frumos să-mi permiteţi să nu fiu de acord cu cei care o ţin sus şi tare cum că usturoiul nu ţine vampirii departe.Nu ştiu în ce fel de lume trăiesc oamenii aceştia înrucât n-au nici urmă de habar despre ce înseamnă logica şi mai ales usturoiul.

 Din moment ce un om obişnuit simte de la două străzi distanţă pe cineva care a mâncat usturoi cum ar putea un vampir cu simţurile lui ascuţite să rateze aşa ceva?

O femeie în trafic

Că tot am început seria relatărilor auto astăzi am mai experimentat una. Megream prin Cluj pe Dorobanţilor din centru înspre aeroport pe banda din mijloc.În faţa mea un Citroen C1 cât un carabuş mergea mai încet ca toată lumea.Trec pe banda din stânga, ajung în dreptul lui şi mă uit să văd, o fi la volan vre-o blondă care încucă indicatoarele de limitare a vitezei cu cele de limitare a tonajului  sau ce?...

La volan era într-adevăr o doamnă, era brunetă şi sigur nu era cu toate  minţile în cap pentru că răsfoia o revistă în timp ce conducea!!!M-am uitat mai bine, nu era hartă sau ceva...era o revistă în care părea să caute ceva.Mai arunca câte un ochi peste volan, mai arunca un ochi în revistă şi tot aşa...m-am uitat stupefiat la ea câteva clipe, nu e bine să consumi chestii stupefiante când eşti la volan.Un Audi Q7 a frânat brusc în faţa mea chiar atunci şi era să-l pup din spate şi credeţi-mă că nu mi-ar fi plăcut, nu-s deloc genul care pupă în fund pe cineva...Mă întreb cum ar fi fost dacă se oprea în faţa doamnei cu revista acel Q7 sau mai rău, un pieton...

Parcări şi nervi pe o stradă cu sens unic

Majoritatea străzilor mai mici din centrul Clujului sunt străzi cu sens unic şi cu locuri de parcare pe o parte sau pe ambele părţi.Iată cam cum se petrece acțiunea grozavă de a parca pe o astfel de stradă :

E dimineaţa pe la 8 şi ceva.Te grăbeşti.Intri pe stradă pe singurul capăt al străzii pe care se poate intra dar tu ai treabă aproape în celălalt capăt.
   La intrare pe stradă sunt o mulţime de locuri de parcare libere dar nici nu te gândeşti să parchezi pentru că mai este un kilometru până unde ai tu treabă.Când socoteşti că eşti suficient de aproape şi vrei să parchezi îţi dai seama că regulile lui Murphy se respectă mai bine decât regulile de circulaţie.Nu mai e nici un loc liber până la capătul străzii unde odată ajuns nu te poţi întoarce aşa că vei face un ocol de doi kilometri pe cinci străzi cu zece semafoare şi le vei prinde pe toate pe roşu.

Review papuci de la Zorilestore

Am primit perechea de papuci de la zorilestore.ro pe care am ales.o.Am ales o pereche de papusi Rider pentru barbati Mali II.Au venit mai repede decât mă aşteptam.Joi mi-au spus că i-au trimis, vineri a sunat curierul la uşă

I-am despachetat şi m-am pus să-i analizez:

Design
Prima senzaţia când am deschis cutia a fost „sunt faini” Mi-a plăcut forma tălpii.Destul de fină pentru o pereche de papuci şi cu marginile inferioare rotunjite te face să te gândeşti că poţi să şi alergi cu ei dacă e nevoie.Partea de deasupra e din piele ecologică şi cu câteva cusături îţi dă senzaţia că e destul de zdravănă şi nu există riscul să te întorci desculţ acasă când pleci încălţaţi cu ei.

Voi când aţi fost ultima dată la baie?

Ecografiştii de felul lor sunt oameni credincioşi.Vreau să zic că de exemplu dacă la ecograf nu se vede vezica urinară a unui pacient ei nu afirmă repede că "nu există" pentru că ei ştiu că ea mai degrabă există însă a fost recent golită.În această situaţie mă aflam eu astăzi examinând o pacientă de vre-o 80 de ani.Nu se vede vezica deci o întreb:
-Când aţi fost ultima dată la baie?
-Anul trecut în august?
-What?? - deci ori n-a auzi bine pacienta ce am întrebat-o ori n-am auzit eu bine ce mi-a răspuns.Repet întrebarea
-Aţi fost la baie chiar înainte să veniţi la ecografie?
-Păi nu chiar înainte, v-am spus că anul trecut în august,când m-am operat de rinichi...
-Şi de atunci aveţi sondă urinară?
-N-am sondă, urinez normal
-Unde urinaţi
-La veceu
-Şi atunci la care baie n-aţi fost din august?
-La Baia Mare, la noi în Maramureş, că acolo m-am operat la rinichi...

Dacă aş fi pentru o zi IronBlogger

Blogal Initiative şi cineforum.ro lanseaza o provocare usor ciudaţică, zic ei.Bloggerii sunt provocaţi să povestească ce ar face ei dacă ar fi pentru o zi Ironblogger, adică un Blogger cu puteri de IronMan.
   Le este dat bloggerilor să aleagă una din nouă cauze pentru care să lupte, cauze care sunt listate în această aplicaţie (link)

Sincer prima dată mi-a căzut privirea pe Pace şi nonviolenţă.Asta pentru că de mult mă gândeam că mi-ar trebui nişte puteri supranaturale să o zbughesc până în Coreea de Nord să îl iau pe liderul lor suprem şi să-l urechez puţin, nonviolent dar eficient.

Cum mai fac rezidenţii bani la spital

Discuţie între mine şi un coleg de facultate,medic rezident pe psihiatrie:
-Unde eşti repartizat acuma?
-La Spitalul *******
 -Voi pe radiologie faceţi bani pe acolo..că noi la psihiatrie nu prea facem.
 -Da, azi am făcut ** de lei
-Serios?
-Da, a fost mai puţin de lucru şi am apucat să scriu un advertorial(articole plătit) pe blog la calculatorul de la spital că acasă nu-mi merge net-ul.
-E bine că aveţi acces la internet.La noi numa neurochirurgii au!, zice el şi râde cu subânţeles...

-Bă eu pe bune îţi zic că i-am făcut cu blogul.Doar tu ştii că eu sunt mai cunoscut ca umografist decât ca ecografist...Şi oricum, nu cred că sunt singurul medic rezident din România care primeşte "ciubuc" de la companii pentru servicii nemedicale şi nu de la pacienţi.

Povestea asta v-am spus-o vouă celor care îmi citiţi blogul ca să înţelegeţi că nu de nebun pun eu pe aici link-uri prin postări către tot felul de site-uri.Orice site care se lansează pe internet pentru  intra în baza de date google şi pentru a vă apărea vouă pe prima pagină când îl căutaţi trebuie mai întâi "diseminat" pe alte site-uri mai vechi şi cu un Rank ridicat.Umograf e unul dintre ele.

Becuri economice, un calcul

Uniunea Europeană rulează eco și calcă pe bec la propriu încearcând o eliminare treptată de pe piață a becurilor cu incandescență.Asta nu înseamnă că rămânem pe întuneric.Becurile incandescente sunt înlocuite cu becuri economice cu fluorescență.Neoane cum le spune noi.
  Neoanele există de multă vreme.Noile tehnologii permit însă ca acestea să aibă dimensiuni tot mai mici, mai asemănătoare cu becurile cu incandestență și să emită o lumină tot mai apropiată de cea naturală.Totul la un consum de energie de 5 ori mai mic

Dezavantajul la prima vedere este prețul unui astfel de bec care costă 13-20 de lei comparativ cu 1 leu cât dăm pe un bec incandescent.Durata de viață de 4 ori mai lungă a becului economic nu compensează prețul de 15 ori mai mare.Dar hai să facem un calcul de consum să vedem de ce este acest bec numit economic

Sa facem un calcul cu un bec economic de 20W care lumineaza ca unul de 100W incandescent.
Un bec economic de de 20W are o durata de viata 8000 ore si costa 15 lei,un bec incandescent de 100W "trăiește" 2000 ore și costă 1 leu.

Pentru 8000 de ore iluminare un bec economic consuma astfel:
curentul: 8000h x 20W x 0,45lei/kWh = 160kWh x 0,45 lei/kWh = 72lei
becul: 15 lei
total: 87 lei

Pentru 8000 de ore de iluminat cu bec incandescent platim astfel:
curentul: 8000h x 100W x 0,45lei/kWh = 800kWh x 0,45 lei/kWh = 360 lei
4 becuri de 2000h: 4 lei
total: 364 lei

Diferența este de 277 de lei.Eu zic că merită.Câte zile sau luni trec până ce însumezi 8000 de ore de iluminare artificială depinde de fiecare casă,câte camere avem, la ce oră se dă stingerea și așa mai departe.Uniunea Europeană estimeazp totuși că prin folosirea becurilor economice o familie economisește 170 de euro pe an iar emisia de CO2 se reduce cu multe milioane de tone anual.

10 trucuri pentru a face curat mai cu plăcere, mai cu spor.

Curăţenia, o treabă care nu intră între zece cele mai plăcute activităţi nici măcar pentru gospodinele de top.
Totuşi de la o gospodină de top am aflat eu vre-o zece trucuri prin care activitatea acesta poate fi făcută mai plăcută şi mai uşoară

1.Nu te apuca de făcut curat fără o muzică plină de viaţă care să se audă pe fond.Timpul trece mai repede pe muzica preferată şi tot ce faci pare mai plăcut.

2.Pregăteşte-ţi într-o găleată sau ceva toată trusa de curăţenie.Aceasta te va scăpa de frustrarea de a nu găsi ceva şi de a umbla prin casă după ustensile.

Masterchef, show de gătit sau de umilit?

Emoţia vinde.După aceasta se ghidează oricine vrea să cucerească public.Întrebarea este ce fel şi cât de multă emoţie...
   În prezent pe ProTV rulează Masterchef.Povesteam aseară cu frate-miu despre emisiune pentru  că Nicuşor,unul dintre concurenţi e din satul meu natal.Frate-miu zicea că s-ar duce şi el la preselecţii să le pună în cap la cei din juriu o oală cu macaroane.De ce macaroane? Pentru că asta crede el că i-ar coafa cel mai bine pe cei din juriu.

Master Chef e show de gătit dar aseară un sfert de emisiune a fost cu o concurentă care plângea ca un crocodil tembel.Celelalte trei sferturi au fost umplute cu bârfe între concurenţi şi jurizare.Adică umilire, asta mi se pare mie că face juriul.Îi umileşte pe concurenţi pentru că asta le place la foarte mulţi români să vadă...

N-am înţeles deloc de ce trebuie cei trei juraţi să se comporte mai dur cu concurenţii decât căpitanii  din armata americană care selectează viitorii membrii ai trupelor speciale americane.Se poartă de parcă ar fi frustraţi că n-au putut fi în viaţă ceva mai bun decât bucătari şi vor să ne arate nouă că totuşi a fi bucătar profesionist e mare lucru iar resul lumii e idioată,demnă de dispreţ şi umilinţă pentru că nu ştie să facă bucătărie in mod profesionist.

   M-am uitat şi la varianta americană a Masterchef, juriul de acolo se comporta mult mai civilizat. Aceasta nu se datorează nici televiziunilor americane şi nici efectului razelor de lună asupra cizmelor de gumă ci se datorează publicului american căruia îi place să vadă mai puţină umilinţă spre deosebire de publicul românesc.

Copii fără etichete

Copiii fara etichete
Îmi permit să încep această postare cu un citat din Biblie:
 "Şi aduceau la El şi copiii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau.Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia"

Acesta este probabil cel mai vechi şi mai puternic exemplu de atitudine împotriva discriminării copiilor.Suntem o ţară în care 99% dintre muritori se declară umblători cu princiipile creştine în braţe.Potrivit citatului de mai sus toţi copiii indiferent ai cui sunt, de ce culoare, şi cum sunt îmbrăcaţi ar trebui să fie socotiţi buni şi inocenţi de către aceştia 99% aşa cum însuşi Mântuitorul ne-a arătat că sunt.

Happy weekend

Lecţia de inteligenţă:

Un om învăţat ştie că roşia este un fruct.Un om inteligent nu pune roşii într-o salată de fructe.

Lecţia de anatomie:

Tibia este un dispozitiv de găsit mobila pe întuneric.

Happy weekend - o iniţiativă Elly Weiss

Scrisoare deschisă către Polus Center

 Vă scriu in calitate de clujean, fan Polus şi blogger preocupat de educarea celor din jur cu privire la ocrotirea mediului înconjurator. Ştiind că Polus Center nu este străin de campaniile ecologice, fiind chiar acum implicat  acţiunea ecologică ambiţioasă numită Şcoala pentru o Românie verde, am considerat că Polus ar fi cea mai potrivită companie din Cluj pe care să o invit să înceapă o colaborare ecologică care nu o va costa nimic însă  care va aduce mari beneficii mediului înconjurator.                          

Remediu naturist împotriva obezităţii

Pentru obezitatea dvs e nevoie doar de o usoara gimnastica! 
 -Va referiti la genoflexiuni, domnule doctor? 
 - Nu! E suficient sa dati negativ din cap cand vi se aduce de mancare.

Mă fac ambasador

Se uita ieri ucraineanca mea la ceva emisiune TV unde era invitată Mihaela dragostea lui Mircea Geoană şi cu fata acestuia care povestea cât e de minunat să fii ambasador.
-Ce trebuie să faci să fii ambasador?
-Păi trebuie ori să fii un tip cu pile şi cu vechime în ministerul de externe ori blogger.
-Ei blogger... tu dacă eşti blogger poţi fi ambasador.
Clar că pot fi. Zorilestore.ro caută chiar acum
un blogger ambasador.
-Serios, şi ce avantaje ai avea în calitate de blogger ambasador?

Curăţenie cu farmec

Strigătul de luptă s-a dat practic sâmbătă dimineaţa pe la 10 din bucătărie
-Trezeşte-teee...am făcut clătitee!
E clar, va urma o dimineaţă dulce, este posibil însă ca această preparaţie de care am parte să fie făcută şi cu un scop.După trezire, dezmeticire şi mistuire de clătite dau dovada de cititor în zaţ de cafea
-Facem curat, aşa-i?
-Vrei să mă ajuţi?zice ea.
-Păi după ce mi-ai făcut farmece cu clătite aş mai putea sa te refuz?

-Ai zis farmece?Hai să-ţi arăt eu cu ce farmece m-am înarmat..

Poveşti din armată dintr-o ţară idioată

În vara lui 1996 îmi amintesc că mă luptam să le demonstrez părinţilor că sunt în stare să iau premiul întâi în clasa a patra chiar dacă nu-mi placea deloc franceza şi chiuleam de la religie.Unii medici cu care lucrez acum în spital terminau atunci,în 1996, facultatea de medicină şi în loc să stea o vară întreagă cu gluteii la soare să înveţe pentru examenul de rezidenţiat cum am făcut eu în 2011 ei trebuiau să-şi ia geamantanul şi să plece în armată pentru 6 luni.

Bulgarii şi ale lor nisipuri de aur.

Unii dintre internauţii de acum  care au învăţat să scrie şi să citească înainte să aibă calculator îşi mai amintesc de povestea de la început de Baltagul despre cum  împărţitărirea darurilor şi vocaţiilor la neamurile pământului.